Procurorul general a fost pedepsit

{Analiză Info-Prim Neo} Procurorul general al Republicii Moldova a fost deja pedepsit pentru cazul omorului din 23 decembrie, a bărbatului Sorin Paciu, şi în acest sens lucrurile sunt destul de clare. Ceea ce urmează să se investigheze, sau să se afle, ţine de vinovăţia sau nevinovăţia persoanei fizice Valeriu Zubco. Anume aşa cred că trebuie privită situaţia creată la acest moment – prin separare distinctă a celor două ipostaze ale şefului procuraturii naţionale. Pedeapsa la care se referă titlul analizei este una morală şi se manifestă, deja, prin faptul că procurorul general s-a pomenit în centrul unui scandal public crâncen, în urma căruia are de suferit imaginea şi credibilitatea sa în această funcţie, dar şi a sistemului de justiţie din Republica Moldova, în general. Vina pentru această situaţie îi aparţine, în exclusivitate, procurorului general în toate cazurile: fie că a fost sau nu la vânătoare, fie că a omorât, din neatenţie, sau nu a omorât un om la acea vânătoare. Vina, reală, constă în faptul că procurorul şi toate serviciile sale au tăinuit de opinia publică faptul acelui omor timp de aproximativ 13 zile. În acest sens, procurorul general nu are de ce se supăra că acest caz a fost preluat, cum afirmă el, în interese politice, căci pentru societatea moldovenească era şi mai prost dacă nu era preluat deloc. Cred că procurorii şi-au justificat comportamentul, cel puţin pentru sine, dacă nu şi pentru alte instanţe şi oficialităţi din stat, prin faptul că sunt implicate mai multe persoane publice cu funcţii destul de înalte. Dar această mentalitate generează şi promovează transparenţă parţială şi selectivă în societate, justiţie parţială şi selectivă, democraţie parţială şi selectivă. Toate acestea ar fi putut fi evitate, dacă, cel puţin, serviciul de presă al Procuraturii ar fi lansat, pe urme proaspete, un comunicat de presă. Pentru că Procuratura generală are un serviciu de presă foarte activ în ultimii ani, este de presupus că nedifuzarea acelui comunicat a fost decisă în mod special la nivele foarte înalte ale Procuraturii şi în acest sens nu a avut cum să fie ocolit procurorul general. Situaţia nu devine alta chiar dacă se va dovedi că procurorul general a lipsit în acele zile din ţară. Logica elementară şi practica universală spune că asemenea persoane nu pot pleca fără să se asigure că vor putea fi găsite, oriunde s-ar afla, pentru cazuri excepţionale. Dar chiar dacă am presupune că a fost altfel şi decizia muşamalizării s-a luat fără procurorul general, atmosfera din cadrul procuraturii generale, manifestată pregnant de acest caz, vorbeşte şi mai mult în defavoarea primei persoane din Procuratură, care nu a fost în stare timp de trei ani să creeze o altă atmosferă. Cred că anume aceasta a avut în vedere sau a trebuit să aibă în vedere premierul Filat, când a a spus despre demisia de onoare a procurorului. Un alt gen de demisie ţine de competenţa altor instanţe şi se referă, spuneam, mai mult la persoana fizică Valeriu Zubco. Această pentru că la vânătoare el a fost sau nu a fost în calitate de persoană fizică şi nu în exerciţiul funcţiunii, în societăţile normale acestea nu se confundă. Păcat că Valeriu Zubco nu a găsit de cuviinţă să se refere în luarea sa de poziţie pe marginea cazului şi la această situaţie, preferând să se erijeze în hainele victimei intrigilor politice. De altfel, aceste intrigi nu sunt deloc excluse, însă atmosfera din sistemul procuraturii nu face decât să le genereze şi să le stimuleze. Lanţul slab totdeauna a atras atenţia în sensul intrigilor, dar şi al celor care ar vrea să obţină îmbunătăţirea lucrurilor, în limbaj mai modern – reformarea Procuraturii ca element primordial în reformarea justiţiei. Astfel privind lucrurile, demisia „de onoare” a procurorului general ar veni ca un final logic al pedepsei pe care cel care deţine acum această funcţie a şi primit-o. Ea ar fi dictată şi de regula bunului simţ, pe care o impune necesitatea de a asigura condiţii favorabile de lucru viitoarei comisii, eventual, parlamentare, împuternicită cu elucidarea acestui caz devenit grav şi de importanţă naţională. Din considerentele expuse mai sus, sistemul Procuraturii nu are toată credibilitatea pentru a se ocupa de una singură de acest caz şi, cu atât mai mult, având în frunte o persoană bănuită, pe drept sau pe nedrept, de conflict direct de interese. Acea viitoare comisie parlamentară de anchetă trebuie să aibă, pe lângă specialişti şi experţi din procuratură şi din poliţie, un preşedinte reprezentant al opoziţiei parlamentare, precum şi unul sau mai mulţi experţi internaţionali care să nu poată fi influenţaţi nici politic, nici financiar, nici altfel cumva. În caz contrar, această comisie va repeta soarta celor care s-au ocupat de evenimente din 7 aprilie 2009, care aşa şi nu au putut sau nu au vrut să scoată la capăt, în principal, omorul altui cetăţean al Republicii Moldova. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]