logo

Procuratura va decide dacă va solicita repetat ridicarea imunității deputatului Șor


https://www.ipn.md/index.php/ro/procuratura-va-decide-daca-va-solicita-repetat-ridicarea-imunitatii-7965_1083119.html

În privința liderului Partidului politc Șor, Ilan Șor, există cauze penale pendinte atât la etapa de urmărire penală, cât și la etapa judecării. Însă acestea nu pot fi finalizate din motivul eschivării numitului. În contextul în care Ilan Șor a fost ales deputat în noul Parlament și va obține din nou imunitate parlamentară, Procuratura Generală precizează că, odată fiind obținută încuviințarea Parlamentului pentru toate activitățile procesual-penale specificate supra, nu este necesară adresarea repetată către legislativ pentru obținerea unui nou consimțământ. Însă, instituția urmează să decidă dacă va solicita repetat ridicarea imunității acestuia, transmite IPN.

„Reieșind din complexitatea și rezonanța acestui subiect, lipsa unui precedent judiciar, pentru a se evita interpretarea și aplicarea normelor legale în detrimentul bunei desfășurări a actului de justiție, precum și pentru a unifica practica pe viitor, Procuratura va interveni către noul legislativ cu solicitarea de a interpreta legea în acest sens și, în funcție de poziția Parlamentului, va decide asupra necesității intervenirii repetate cu solicitarea de ridicare a imunității de deputat”, precizează Procuratura într-un comunicat de presă.

Cât despre deputatul Petru Jardan, instituția menționează că în cazul acestuia urmărirea penală a fost finalizată și dosarul deferit justiției la data de 21 iunie curent. În cazul deputatului Denis Ulanov – urmărirea penală a fost finalizată, iar în prezent, partea apărării face cunoștință cu materialele cauzei penale, conform unui grafic prestabilit, dosarul fiind planificat spre expediere în judecată la începutul lunii august curent.

Conform prevederilor constituționale, calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou-ales, respectiv, acordul eliberat anterior de Parlament privind trimiterea în judecată a dosarelor de învinuire a deputaților Jardan și Ulanov rămâne valabil minimum până la întrunirea legală a noului Parlament.