logo

Procuratura Generală apreciază negativ activitatea organelor vamale


https://www.ipn.md/index.php/ro/procuratura-generala-apreciaza-negativ-activitatea-organelor-vamale-7967_962266.html

Colegiul Procuraturii Generale a apreciat negativ profesionalismul organelor vamale, manifestat prin abateri de la rigorile procesului de vămuire a mărfurilor, se menţionează într-un comunicat al instituţiei. În cadrul şedinţei Colegiului, s-a menţionat că au fost stabilite multiple cazuri în care colaboratorii vamali admit derogări de la măsurile prevăzute de lege în cazurile mărfurilor însoţite de documente suspecte, fără specimenele vamale ale ţărilor de tranzit, declarate cu o diminuare substanţială de către importator etc, fapt care destabilizează piaţa internă şi mai ales afectează producătorul autohton. Principalele genuri de încălcări admise la vămuirea mărfurilor sunt declararea lor neautentică, indicarea eronată a codului mărfar, a denumirii, preţului de achiziţie, folosirea frauduloasă a documentelor etc. În urma controalelor efectuate la punctele vamale, au fost iniţiate 38 cauze penale dintre care 28 vizează cazuri de eschivare de la achitarea plăţilor vamale. Prejudiciul cauzat în acest cazuri se ridică la peste 6 mil. lei. Au mai fost constatate 10 cazuri de contrabandă, în valoare de circa 14 mil. lei şi sechestrate mărfuri în valoare de aproximativ 3 mil. lei. Procuratura Generală a sesizat despre încălcările depistate conducerea Serviciului Vamal.