logo

Prințul Albert al II-lea de Monaco vine la Chișinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/printul-albert-al-ii-lea-de-monaco-vine-la-chisinau-7965_1034269.html

Prințul Principatului Monaco, Albert al II-lea, va întreprinde în perioada 4 – 5 mai o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația premierului Pavel Filip.

Joi, 4 mai, va avea loc ceremonia oficială de întâmpinare a Prințului Albert al II-lea de către premierul Pavel Filip, după care cei doi vor avea o întrevedere bilaterală, urmată de o întrevedere în format extins a delegațiilor celor două state.

După semnarea a două documente de cooperare bilaterală, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună. Ulterior Prințul Albert al II-lea de Monaco va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. Iar delegația va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul capitalei.

Vineri, 5 mai, Prințul de Monaco va avea o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Apoi, va întreprinde o vizită la Universitatea de Stat din Moldova, după care premierul Pavel Filip și Prințul de Monaco se vor întâlni cu echipa de copii a Clubului de fotbal Zimbru.