Principiul ghişeului unic la frontieră va fi implementat în cel mult o lună la punctele auto internaţionale de trecere a frontierei, spune directorul Serviciului Vamal
https://www.ipn.md/index.php/ro/principiul-ghiseului-unic-la-frontiera-va-fi-implementat-in-cel-mult-o-luna-la-p-7966_971506.html
Peste o lună la cele zece puncte auto internaţionale de trecere a frontierei R. Moldova vor activa doar două autorităţi – cea vamală şi a Serviciului de Grăniceri (SG). Despre aceasta a comunicat într-o conferinţă de presă Viorel Melnic, directorul general al Serviciului Vamal (SV), transmite Info- Prim Neo.
Potrivit lui Melnic, SV finisează implementarea „ghişeului unic” la frontieră, care presupune preluarea de către aceste două autorităţi (SV şi SG) a competenţelor altor servicii de control la frontieră: Agenţia Moldovei de Trafic Auto (reorganizată), Serviciul de Stat de Carantină Fitosanitară, posturile de control ecologic.
Melnic a amintit că de la 4 iulie au intrat în vigoare o serie de modificări importante în legislaţia vamală, care simplifică esenţial regimul de vămuire. Anterior legislaţia prevedea vămuirea tuturor mărfurilor accizate la frontieră. În prezent această procedură poate fi efectuată şi la un punct vamal din interiorul ţării, la cel indicat de agentul economic.
Au fost menţinute doar două excepţii. Acestea se referă la băuturile alcoolice tari şi la ţigări, a menţionat oficialul.
Potrivit directorului SV, a fost ridicată restricţia privind plasarea mărfurilor accizate în depozite, în regim de import temporar sau în regim de perfecţionare activă. Spre exemplu, lingourile de aur vor putea fi plasate în regim de perfecţionare activă (prelucrare). Astfel că vor fi aduse în ţară fără plata drepturilor de import, ca ulterior din acestea să fie confecţionate bijuterii pentru piaţa locală sau pentru export.
În alt context, Viorel Melnic a comunicat că în Moldova zilnic sosesc circa 100 de microbuze cu pachete de la persoanele care muncesc peste hotare. Dacă mai înainte bagajele neînsoţite erau vămuite la frontieră, unde se achitau şi drepturile de import, modificările la legislaţie prevăd vămuirea acestor bagaje şi în interiorul ţării. Adică, dacă microbuzul vine prin punctul vamal Leuşeni, dar este destinat locuitorilor din Bălţi, i se atribuie regim de tranzit şi el poate fi vămuit la Bălţi în prezenta destinatarilor. Se evită astfel diverse probleme care apăreau, a subliniat directorul SV.
Tot prin aceste modificările menţionate a fost încetăţenită noţiunea de agent economic autorizat. După o anumită instruire, agentul economic poate să treacă frontiera cu camionul încărcat şi să plece direct acasă, fără vămuire, această procedură fiind aplicată la domiciliu.
Toate aceste modificări au fost prevăzute în Planul de acţiuni RM- UE. Aplicarea lor împreună cu dezvoltarea sistemului de management al riscurilor, promovarea principiilor de transparenţă şi integritate în vamă ne va ajuta să apropiem activitatea de standardele europene – a mai adăugat Viorel Melnic.