logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 9 octombrie 2019


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-9-octombrie-7978_1068730.html

„Nu sunt doar primarul ales al capitalei, sunt și primarul legitim și oficial al Chișinăului”. Într-o conferință de presă susținută pe 9 octombrie, Andrei Năstase a precizat că anularea alegerilor de anul trecut a costat bugetul local aproximativ 22 de milioane de lei. Candidatul blocului ACUM a îndemnat alegătorii să iasă masiv la vot pe 20 octombrie, pentru a reconfirma victoria de la alegerile din 2018. „Mă adresez aici și celor care nu m-au votat anul trecut. Blocul ACUM are un proiect serios pentru Chișinău și are forța și determinarea de a transforma orașul în locul în care vrem să trăim”, a spus Andrei Năstase.

Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale, Mihai Popșoi, susține că în luna iunie curent, atunci când Partidul Democrat refuza să predea puterea, fostul lider al democraților Vladimir Plahotniuc dădea indicații Armatei Naționale să nu se supună noului Guvern. Deputatul spune că a aflat acest lucru din declarațiile comandaților Armatei, în cadrul audierilor în Comisie. „Nu exagerez când spun că eram în prag de război, putea să fie vărsare de sânge pentru că Plahotniuc, efectiv, fără niciun drept, dădea ordin efectivului de comandă al Armatei Naționale, îi făcea un fel de instructaj politic. Avem declarațiile conducătorilor Armatei Naționale”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8. Potrivit lui, Plahotniuc dădea ordin ca Armata să stea de partea Guvernului Filip și același lucru l-a făcut și în raport cu Ministerul de Interne.

Circa 250 de microbuze și autobuze de pe rutele interurbane au fost parcate în Piața Marii Adunări Naționale. Transportatorii cer majorarea tarifelor și spun că, dacă nu vor avea o reacție de la autorități, vor continua să protesteze, inclusiv cu suspendarea unui număr mai mare de curse. Transportatorii cer majorarea tarifului de la 48 până la 92 de bani per kilometru. Potrivit președintelui Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Codul Transporturilor Rutiere „obligă Ministerul Economiei să aprobe o dată pe an tariful real”. „Grija față de populație trebuie să se manifeste prin venituri decente, nu prin servicii gratuite”, a mai spus Oleg Alexa. Circa 600 de curse de transport interurban au fost suspendate pe 9 octombrie, începând cu ora 10.00 și până la 14.00. Potrivit Executivului, aceștia își doresc majorarea imediată a tarifului de la 48 de bani până la 92 de bani per km, fără ca să ia în calcul impactului negativ asupra cetățenilor. Executivul consideră că pasagerilor trebuie să li se asigure condiții civilizate de călătorie, microbuze și autobuze destinate exclusiv transportului de pasageri. Doar după îndeplinirea acestor condiții, se poate de discutat despre solicitarea transportatorilor de ajustare a tarifelor.

Fostul deputat Chiril Lucinschi spune că, atunci când de la putere a plecat Vladimir Voronin, la fel, se spunea că politicienii care l-au înlocuit doresc să aibă același control asupra sistemului judecătoresc. Același lucru se întâmplă și acum, în opinia lui. Politicianul este de părere că sistemul judiciar acum se află într-o stare „post-operatorie”. „Actuala coaliție de guvernare nu are voință politică, nu înțelege procesele care au loc în Procuratură și justiție. Oamenii nu înțeleg că actualmente în Procuratură nu au avut loc niciun fel de schimbări, sunt aceiași jucători”, a notat politicianul.

Soluțiile candidaților pentru modernizarea transportului public: Vitalie Marinuța, candidatul Partidului Verde Ecologist, își propune să ajusteze rutele de circulație și să modernizeze Parcul Urban de Autobuze, rețeaua de transport electric și de microbuze, să creeze un centru de monitorizare a traficului, care să gestioneze respectarea strictă a graficului de pornire-sosire în stații a mijloacelor de transport public. O altă măsură care, în opinia lui Vitalie Marinuța, ar îmbunătăți transportul în comun este cea legată de reevaluarea și ajustarea sistemului de semaforizare din oraș, pentru a gestiona mai eficient traficul în orele de vârf. Tichetarea electronică este un alt punct din programul lui Vitalie Marinuța, destinat modernizării transportului în comun. Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM DA PAS, consideră că în Chișinău pot fi preluate modelele existente în orașe ca Oradea sau Bratislava, acolo unde orarul de transport este afișat în fiecare stație, propune să implementeze tichetarea electronică în mijloacele de transport. Potrivit candidatului, setul de reglementări va fi cuprinzător și va lua în calcul tarifele, fiscalizarea, fluidizarea traficului și condițiile de călătorie.

Partidul Național Liberal acuză blocul ACUM că a primit o donație de 200 000 de lei din partea unei societăți comerciale, peste suma maximă prevăzută de legea care permite unei persoană juridice să facă donații unui partid aflat în campanie electorală. Chiril Moțpan, deputatul fracțiunii ACUM, Platforma DA, a declarat pentru IPN că banii au fost deja returnați către persoana juridică.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și ministrul afacerilor externe al României, Ramona Manescu, au semnat la Chișinău Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre cele două țări. „Am ajuns într-un moment în care parteneriatul nostru strategic trebuie să folosească comunitatea de limbă și cultură pentru a accelera construcția unei infrastructuri comune prin construcții de poduri, gazoducturi, interconectări în domeniul comunicațiilor, pentru că doar așa și doar prin perspectiva relațiilor noastre bilaterale putem ancora Republica Moldova ferm și ireversibil în spațiul european”, a declarat șeful diplomației moldovenești.

Guvernul a aprobat deschiderea unui oficiu consular la Barcelona, Spania. Consulatul general din Frankfurt, Germania, va fi suplimentat cu un post de consul, iar în cadrul Consulatului general de la Milano,  Italia, va fi numit un specialist principal. Ministrul a precizat că instituirea noilor posturi se face în limita unităților de personal care există în minister și nu presupune cheltuieli noi din bugetul de stat.

Protagoniștii Alegerilor 2019 în titluri de știri: „Cine este Alexandru Fetescu, candidat la șefia capitalei”; Ruslan Codreanu: Consiliul electoral are 24 de ore să mă înregistreze în cursa electorală”; Candidatul USB la șefia capitalei vrea să construiască o centrală termoelectrică

Amănunte pe IPN!