Ion Crețu, avocatul omului de afaceri Veaceslav Platon, susține că miliardul de dolari din sistemul bancar a fost furat de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, prin intermediul fostului primar de Orhei, Ilan Șor. „Este proba cea mai mare – rulajele. Dacă tu îl învinuiești pe Platon, fii bun și prezintă rulajele la dosar. Dar rulajul nu este prezentat la dosar. Noi prezentăm rulajul și arătăm că banii nu se duc la Platon, se duc în cu totul altă parte. Poftim, investigați, căutați mai departe unde se duc banii - în companiile lui Șor”, a declarat Ion Crețu. Avocatul susține că Centrul Național Anticorupție era la curent cu toate tranzacțiile care se făceau la instituțiile bancare, dar nu a acționat.
Legea deoffshorizării a fost aprobată de Guvern. „Regimul precedent a încercat să transforme Republica Moldova într-un offshore, ne-a implicat pe noi ca stat și cetățeni într-o sumedenie de tranzacții și contracte cu firme offshore care au condus la pagube enorme pentru stat. Acum, noi stăm și ne întrebăm cine sunt offshore-urile astea care au furat bani din Banca de Economii sau care au preluat Aeroportul. Toți cei care vor să facă tranzacții cu statul, toți cei care vor să câștige contracte de vânzare de servicii, sau de vânzare de bunuri să fie buni să-și afișeze toate informațiile, să-i știm cine sunt, cine este beneficiarul final al acestor companii și să punem punct tuturor schemelor care s-au întâmplat în toți acești ani”, a declarat premierul Maia Sandu.
Șeful Delegației UE susține că subiectul funcționării independente a sistemului justiției și instituțiilor persistă întotdeauna în discuțiile cu liderii de la Chișinău. Șeful Delegației UE la Chișinău spune că vede progrese după ce a fost instaurată noua guvernare. Potrivit lui, există și o voință politică puternică pentru a progresa în schimbările necesare. „Ceea ce noi vedem este voința și pași concreți spre reforma justiției, care este o prioritate, spre îmbunătățirea mediului de afaceri, care este important pentru Republica Moldova pentru a folosi toate șansele oferite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, a afirmat ambasadorul UE.
Consiliul electoral al circumscripției electorale Chișinău a decis excluderea din cursa electorală pentru alegerile locale a Partidului „Patrioții Moldovei”. Potrivit Inei Babin, vicepreședinte CECE Chișinău, partidul „Patrioții Moldovei” au prezentat pe 15 august procesul verbal de desemnare a candidaților, în timp ce Codul Electoral prevedea că acest lucru urma să fie admis începând cu 30 august, după constituirea CECE.
Dacă devine primar, Dumitru Țîra promite că birocrația și corupția vor fi „concediate și sancționate”. Profesioniștii vor fi încurajați, iar cei care fură vor fi concediați și trași la răspundere. „N-o să vă mint spunându-vă cum o să construiesc eu drumuri sau apeducte. Eu nu sunt nici drumar, nici inginer. Eu am studiat jurisprudență și economie. Eu știu că drumurile trebuie să fie calitative, drumul trebuie să fie durabil, cu trotuare, piste pentru bicicliști, marcaj reflectorizant și iluminat în zone de risc pentru pietoni. Și mai știu că cel care construiește trebuie să garanteze pe banii lui lucrarea pe care o face”, a spus candidatul.
Mișcarea Civică Europeană, reprezentată de către deputați în primul Parlament, istorici, profesori, invită candidații proeuropeni la funcția de primar general al municipiului Chișinău să participe la o dezbatere responsabilă, pentru identificarea unei formule ca forțele proeuropene să iasă victorioase în alegerile locale din 20 octombrie. Masa rotundă va avea loc luni, 30 septembrie, la ora 12.00, în incinta Bibliotecii Publice „Onisifor Ghibu”. În opinia lui Alecu Reniţă, deputat în primul Parlament, dacă la alegerile locale Chișinăul va fi acaparat de reprezentanții națiunii civice moldovenești, riscăm să ne reîntoarcem la statutul de „colonie rusească”, pe care am avut-o până la votarea Declarației de Independență. „Lupta care se va da la Chișinău va fi cu adevărat geopolitică. Aici va trebui să dăm un răspuns clar, care este viitorul Republicii Moldova”, a spus Alecu Reniţă.
Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru primarul general al municipiului Chișinău, 18,9% din alegători ar vota pentru Andrei Năstase, candidatul Blocului electoral ACUM, iar 13,6% ar vota pentru Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor. Pentru fostul primar, liberalul Dorin Chirtoacă ar vota 8,2% din intervievați, iar pentru candidatul independent Ruslan Codreanu, fost primar interimar – 5,9%. Alți candidați ar acumula sub 2% din sufragii. 24,1% din respondenți sunt indeciși, 11,5% au refuzat să spună cu cine ar vota, iar 9% afirmă că nu vor participa la alegeri. Datele se conțin într-un sondaj prezentat miercuri, 25 septembrie, de către Comunitatea WatcDog.MD și CBS AXA. La cercetare au participat doar chișinăuieni cu drept de vot.
Curtea de Apel Chișinău a adoptat o încheiere prin care a decis organizarea ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor pentru data de 27 septembrie, ora 9.00, la Casa Sindicatelor. Asociația Judecătorilor menționează că încheierea vine să pună în executare decizia CA Chișinău din 20 septembrie, prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să convoace Adunarea. Încheierea Curții de Apel Chișinău stabilește și ordinea de zi a ședinței extraordinare a Adunării Generale a Judecătorilor, care ar urma să includă două subiecte. Primul este resetarea și reconfigurarea organului de autoadministrare al autorității judecătorești. A doua chestiune este ridicarea mandatelor membrilor permanenți și membrilor supleanți ai CSM, aleși din rândul judecătorilor.
Guvernul a redistribuit mijloacele Fondului Rutier, suplimentând suma alocată pentru întreținerea drumurilor cu 114 milioane lei. Pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale cu o lungime de 5857 kilometri și construcțiilor inginerești a acestora au fost alocați 1024 milioane de lei, conform Programului pentru repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile naționale în 2019.
Guvernul a interzis paza obiectivelor de importanță strategică ale statului de către companii private„Este un proiect de lege care o să ne ajute să mai dezmembrăm o schemă de corupție alcătuită de regimul oligarhic. Foarte multe instituții de stat erau „păzite” de firmele lui Plahotniuc sau ale oamenilor lui”, a declarat premierul Maia Sandu.
În luna august, prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate au fost transferate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în valoare netă de 99,38 milioane de dolari. Cifra este în scădere cu 2,6%, comparativ cu august 2018. Cele mai multe transferuri provin din Uniunea Europeană – 46,3%. Din CSI provin 22,5% din transferuri, iar din restul lumii –31,2 conform datelor Băncii Naționale a Moldovei.
Amănunte pe IPN!