logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 iunie 2019


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-18-iunie-7978_1066227.html

Liderii Partidul Democrat nu s-au gândit că va exista o poziție comună atât de clară a Estului și Vestului referitor la formarea majorității parlamentare. Potrivit lui, „trebuie să recunoaștem că este pentru prima dată în regiunea noastră, cu atât mai mult, având în vedere lupta geopolitică care există între Rusia și Occident”. Șeful statului spune că trebuie găsite posibilitățile juridice pentru înlăturarea șefului Procuraturii Generale și numirea unui procuror general independent. „Aici avem poziții comune împreună cu colegii din majoritatea parlamentară. Aici este un moment important – voi insista ca acesta să fie cetățean al Republicii Moldova.

Directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chirca, susține că actualmente situația trezorerială este fără precedent de bună din toată istoria Republicii Moldova. Potrivit lui, transferul de putere de la fosta guvernare la actuala s-a produs fără pierderi. „Din ceea ce a declarat ex-ministrul de finanțe, Ion Chicu, avem în conturile trezoreriale circa trei miliarde de lei. De fapt, lucrurile vor continua și mai departe așa, dacă se va menține acest regim. Chiar și fără intervenție financiară externă și Guvernul Sandu poate continua și implementa acele obiective prevăzute de legea bugetului”, a declarat expertul.

În tot sistemul politic din Republica Moldova cea mai mare problemă este credibilitatea Curții Constituționale (CC). Mihai Godea spune că una din două decizii CC le-a luat sub presiune – ori decizia legată de termenul privind expirarea termenului de formare a majorității parlamentare și declararea neconstituțională a acesteia, ori cea prin care și-a anulat propriile hotărâri. „Respectiv, nu știu cât de credibilă mai este Curtea Constituțională. Trebuia să existe un țap ispășitor și aceasta a fost Înalta Curte, dar a fost o mare eroare ca anume această instituție să fie în postura respectivă, indiferent cine a generat aceste situații”, spune politicianul. Iar Comentatorul politic Victor Ciobanu susține că până la această oră membrii Curții Constituționale trebuiau să-și prezinte demisiile. Potrivit lui, în ultima vreme instituția s-a postat ca o Curte „anticonstituțională” și ca o filială a Partidului Democrat. „Aceasta a fost postura acestei instituții în care cinci magistrați sunt foști membri ai PDM care au executat toate comenzile politice, lucrau, practic de la telecomandă. Eu cred că este nu doar o rușine națională, este o rușine internațională”, consideră Victor Ciobanu.

„Astăzi pentru PAS s-a întredeschis ușa spre politica găgăuză, - scrie într-o analiză pentru IPN publicistul din Comrat Veaceslav Craciun, - dacă ei vor reuși să identifice oameni capabili la mai multe decât banala valorificare a bugetului de partid, socialiștii se vor pomeni cu o concurență serioasă în confruntarea pentru simpatiile locuitorilor autonomiei. Se prea poate, aceasta nu e prea bine pentru socialiști, dar cu siguranță nu e rău pentru găgăuzi, pentru că va motiva PSRM să acorde mai multă atenție Găgăuziei în acțiunile sale.

Deputații au votat în prima lectură proiectul de abrogare a Legii cetățeniei prin investiții. Potrivit autorilor proiectului, legea în cauză a fost votată netransparent și ar putea avea consecințe dezastruoase pentru siguranța Moldovei și a cetățeniilor țării. Alexandru Slusari,  a declarat că pentru a atrage investiții o guvernare responsabilă trebuie să construiască un mediu prietenos pentru afaceri. Vânzarea cetățeniei nu poate rezolva problema investițiilor, ci doar contribuie la spălarea miliardelor furate.

Parlamentul discută instituirea comisiei de anchetă „pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat, realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”. Potrivit lui Sergiu Litvinenco, este nevoie de o analiză serioasă a circumstanțelor în care Curtea Constituțională a adoptat hotărârile și avizele din 7-9 iunie, care ulterior au fost anulate. Deputații au bănuieli că toate aceste decizii au fost emisie la comanda PDM și a liderului acestuia, Vlad Plahotniuc. În luarea sa de cuvânt, ministrul de interne, Andrei Năstase, a spus că a denunțat la Procuratura Generală tentativa de uzurpare a puterii de stat și a cerut procurorului general să inițieze o cauză penală care ar duce la tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Directorul Serviciului Informații și Securitate va fi numit de șeful statului și confirmat de Parlament. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de majoritatea parlamentară. Deputatul PAS, Blocul ACUM, Igor Grosu, a declarat că, odată cu votarea acestui proiect, instituția va putea fi scoasă definitiv de sub controlul unui partid, „care a transformat-o într-un instrument de filaj”, iar Parlamentul va putea asigura un echilibru și un control mai riguros. Potrivit lui, Alexandru Jizdan, deputat democrat,, inițiativa este o tentativă de transformare a SIS-ului într-o filială a Serviciului de Securitate străin.

Uniunea Europeană este gata să redeschidă discuțiile cu privire la asistența macrofinanciară, să ofere suport financiar pentru proiecte de cooperare transfrontalieră și să susțină Republica Moldova cu expertiză internațională în vederea consolidării instituțiilor democratice. Asigurări în acest sens au fost făcute de către șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, susține premierul Maia Sandu, care a avut o întrevedere cu oficialul european.

Monica Babuc a fost confirmată în funcția de vicepreședinte al Parlamentului, Lidia Chireoglo va exercita interimatul funcției de director CNA, SPPS trece în subordinea președintelui.

O comisie parlamentară va ancheta modul de privatizare și concesionare a proprietăților publice, începând cu anul 2013. Printre tranzacțiile care vor fi analizate se numără cea a Băncii de Economii, Aeroportului Internațional Chișinău, Tutun CTC, Gările Auto etc. Autorii proiectului au bănuieli că interesul public a fost neglijat în favoarea intereselor private și de grup.

Fostul primar de Bălți afirmă că PCCOCS trebuie lichidată întrucât „este o mașinărie pentru represiuni. Mai mult, potrivit lui, această instituție este condusă de către o persoană apropiată liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Astfel, în opinia sa, instituția s-a transformat într-un conveier de „tipărire” a dosarelor penale împotriva sa, dar și împotriva altora. „După ce am trecut de 20 de dosare, eu nu le mai calculam. Toate dosarele au fost pornite deja atunci când Partidul Nostru era unul cele mai puternice partide”, a notat Renato Usatîi.

Amănunte pe IPN!