logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 16 octombrie 2018


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-16-octombrie-2018-7978_1044727.html

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat în cadrul emisiunii „Adevărul live” că PDM va face parte din următoarea majoritate parlamentară și nu vede nicio problemă în faptul ca PDM să se așeze la masa de negocieri după alegerile parlamentare cu orice partid care va câștiga votul cetățenilor.

Cu orice partid? În legătură cu aceasta, experții IPN spun că declarațiile lui Dumitru Diacov confirmă că esența centrismului politic constă în deschiderea față de orice combinație, fie cu dreapta, fie cu stânga politică. În Romania partidele cu astfel de opțiuni strategice sunt numite balamale. În literatura de specialitate partidele de acest gen se numesc catch-all, adică agață-tot.

Problema e că acest comportament are impact asupra recentului efort al PDM de modificare a Constituției. PDM încearcă acum să convingă fracțiunile parlamentare de dreapta, pro-europene, să susțină introducerea în Constituție a clauzei privind integrarea europeană, iar fracțiunile respective se opun sau ezită. Motivul pentru ezitare este evident. Ce folos că PDM se declară partid de centru-stânga, dacă recunoaște că, de fapt, promovează politici de dreapta? Ce folos că PDM recunoaște că din punct de vedere științific limba oficială e româna, dacă din punct de vedere practic îi este convenabil să fie considerată moldovenească? Ce folos că PDM și-a propus în 2009 să termine războiul politic, dacă din punct de vedere practic și-a terminat toți foștii aliați, care i-au acceptat regulile de coalizare? Ce folos că PDM și-a anunțat drept prioritate găsirea miliardului furat, dacă din punct de vedre practic trei prim-miniștri – doi care au semnat garanțiile Guvernului pentru acoperirea creditelor către băncile falimentate, iar unul care le-a pus pe umerii cetățenilor prin asumarea răspunderii, sunt membri ai actualului Guvern PDM? Finalmente, rămășițele parlamentare ale partidelor pro-europene se întreabă – ce folos că integrarea europeană va fi consfințită în Constituție din inițiativa PDM, dacă din punct de vedere practic PDM va promova politicile care-i convin pentru a se menține la putere?

Pentru că moravurile clasei politice din țara noastră sunt bine cunoscute la Bruxelless, UE va lucra cu RM, precum și cu celelalte țări ale PaE prioritar în reforma judiciară și mass-media. Potrivit înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, Parteneriatul Estic este o componentă cheie a politicii externe a UE, iar recenta reuniune ministerială de la Luxemburg a fost un moment important nu doar pentru examinarea diverselor relații bilaterale pe care le are UE, dar și pentru lucrul pe care îl fac în comun în cadrul Parteneriatului Estic. „Noi aducem nu doar beneficii economice, precum creșterea volumelor de comerț între toate cele șase țări partenere și Uniunea Europeană, ci și consolidăm democrația, drepturile omului și libertățile fundamentale”, a spus Federica Mogherini.

Oricât de înțelepte ar fi aprecierile venite din exterior, important e să pornim din interior o resetare completă și profundă a statului Republica Moldova. Totodată, actuala guvernare nu se va mai reține mult la putere. De această părere este directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, exprimată în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

În context, referindu-se la „furtul miliardului”, expertul economic Sergiu Tofilat a opinat că societatea moldovenească trebuie să solicite partenerilor externi sancțiuni pentru regimul corupt și persoanele care servesc acest regim.

Apropo, s-au împlinit trei ani de la reținerea lui Vlad Filat. Deși unii ar vrea să-i pună în cârcă miliardul furat, fostul premier a fost condamnat la nouă ani de detenție pentru abuz în serviciu și corupere pasivă. Avocatul Victor Munteanu a spus în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, că „el nu a fost judecat nici pentru furt, nici pentru însușirea proprietăților străine. Creditele din cele trei bănci care figurează în dosarul furtului miliardului nu se regăsesc în dosarul în care a fost condamnat fostul premier”.

Iar Partidul Socialiștilor pregătește pentru data de 18 noiembrie o acțiune de protest la Chișinău, la care așteaptă participarea a zeci de mii de cetățeni. Protestul este anunțat împotriva celor nouă ani de guvernare de la urmă. În cadrul manifestației va fi prezentat programul politic al partidului și acțiunile până pe 24 februarie, când vor avea loc alegeri parlamentare.

În schimb, nimeni nu va protesta că o fabrică de producere a brânzei de oi va fi construită pe teritoriul Parcului Industrial Cimișlia. Potrivit primarului de Cimișlia, Gheorghe Răileanu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, comercializarea brânzei va fi o afacere profitabilă, iar deschiderea fabricii va crea locuri de muncă și va dezvolta infrastructura locală.

Același lucru și în cadrul rezervației „Plaiul Fagului”, unde a fost inaugurat Centrul de informare și educație ecologică „Rădenii Vechi” care, în colaborare cu comunitatea locală, va contribui la promovarea ecoturismului forestier. Este planificată deschiderea unor trasee turistice pentru sezonul de iarnă, pistă pentru bicicliști, îmbunătățirea zonelor de odihnă din preajma lacurilor. Reconstrucția și crearea acestui centru a fost realizată cu susținerea Programului Polska Pomoc, Polonia.

Amănunte pe IPN!