logo

Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 1 octombrie 2019


https://www.ipn.md/index.php/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-din-1-octombrie-7978_1068513.html

Republica Populară Chineză marchează 70 de ani de la fondare. În cadrul ceremoniei dedicată aniversării a 70-a de la fondarea Republicii Populare Chineze, Zhang Yinghong, ambasadorul Republicii Chineze în Republica Moldova, a remarcat că în ultimii 70 de ani, China a construit a doua cea mai mare economie din lume, iar forța sa națională cuprinzătoare a efectuat un salt istoric. Produsul Intern Brut al Chinei a crescut de la 30 de miliarde de dolari în primele zile ale Chinei Noi la 13,6 trilioane de dolari la sfârșitul anului trecut, cu o creștere de peste 450 de ori. „China a devenit cea mai mare țară producătoare, cea mai mare țară comerciant de bunuri, a doua cea mai mare țară consumatoare de bunuri și a doua cea mai mare țară cu intrări de capital străin”, a declarat ambasadorul.

Într-o contestație adresată Comisiei speciale a Adunării Generale a Judecătorilor, CSM solicită anularea hotărârii din 27 septembrie, prin care magistrații au votat revocarea a șase membri ai Consiliului. Consiliul notează și că AGJ din 27 septembrie nu a fost deliberativă. În instanțele judecătorești din țară sunt 395 de judecători în exercițiu. Respectiv, majoritatea simplă constituie 198 de judecători în exercițiu. Potrivit CSM, ședința a fost convocată pentru ora 10.00, iar la 11.20 președintele Adunării a declarat că nu a întrunit numărul necesar de judecători, nefiind deliberativă, fiind prezenți doar 187 de magistrați, respectiv adunarea se amână. Însă, după mai mult de patru ore, s-a anunțat că s-au înregistrat 200 de judecători, „ignorându-se faptul că mulți judecători au părăsit ședința”. „Faptul că ședința AGJ excepțională a continuat fără a fi deliberativă, se confirmă prin numărul de doar 184 de buletine ridicate”, se mai spune în contestație.

Ambasada SUA la Chișinău își exprimă îngrijorarea în legătură cu informațiile conform cărora recenta decizie a Adunării Generale a Judecătorilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu a respectat procedura legală și ar fi avut scopul blocării reformelor necesare, inclusiv verificarea independentă a judecătorilor și procurorilor, sau de protejare de urmărirea penală a judecătorilor acuzați de corupție. „Statele Unite susțin reformele Guvernului Republicii Moldova în domeniul combaterii corupției și pe acelea din sectorul justiției. Cetățenii Republicii Moldova merită un sistem al justiției care să tragă la răspundere toate persoanele – inclusiv cele din cadrul sistemului – pentru orice acte criminale sau de corupție”, se menționează în declarație.

„Eu nu pot să numesc acest eveniment ca Adunare Generală a Judecătorilor. Nu este o ședință deliberativă și o Adunare în sensul legal al termenului. În condițiile în care nu există cvorum, este o întrunire, o șezătoare, dar nu este o Adunare Generală a Judecătorilor”, a afirmat parlamentarul. În opinia lui, scopul judecătorilor care au inițiat Adunarea este de a bloca activitatea justiției având în vedere că evenimentul a fost organizat imediat ce a fost retrasă de către CSM a imunitatea președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, consideră deputatul fracțiunii PAS, blocul ACUM, Sergiu Litvinenco.

Puțin peste un sfert din alegătorii din capitală, mai exact 25,2%  ar vota cu Ion Ceban (PSRM) în primul tur al alegerilor pentru primăria Chișinău, în timp ce 18,7% ar opta pentru Andrei Năstase (ACUM). Potrivit unui sondaj de opinie, prezentat de Mihai Bologan, directorul companiei de cercetări sociologice „Date Inteligente”, top trei în preferințele alegătorilor este și fostul primar Dorin Chirtoacă (PL), cu 8,4%. Dacă în al doilea tur al alegerilor pentru funcția de primar ar ajunge Ion Ceban și Andrei Năstase, pentru candidatul socialist ar vota 36% dintre locuitorii capitalei, în timp ce Andrei Năstase este favorit pentru 33,7% dintre respondenți.

În cadrul unei conferințe de presă, Andrei Năstase a declarat că programul său de activitate la Primăria Chișinău este structurat sub formă de piramidă, în vârful căreia sunt plasați locuitorii capitalei, transmite IPN. Andrei Năstase afirmă că, dacă nu se vor face schimbări în următorii cinci-zece ani, Chișinău se va prăbuși. Potrivit candidatului, rolul primarului este să ofere o viziune de dezvoltare a orașului, iar echipa cu care vine în fruntea Primăriei trebuie să realizeze dorințele oamenilor. „Sărăcia și corupția cronică – asta a lăsat regimul oligarhic locuitorilor capitalei”, a spus Andrei Năstase.

Într-un video-interviu acordat Agenției de presă IPN, Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei la Chișinău, a precizat că, vorbind de unitatea teritorială a Republicii Moldova, lucrurile sunt mai simple, atunci când se vorbește de schimburile între cele două maluri ale Nistrului. Angela Ganninger a menționat că pentru Germania a fost important să își asume propria istorie, propriul trecut, să aibă o relație de încredere cu vecinii și partenerii săi și să ia măsuri de creștere a încrederii între cele două Germanii, de Est și de Vest. „Acest lucru l-am făcut ani la rând”, a declarat diplomatul german, sugerând că Republica Moldova ar putea prelua o parte din această „lecție” în procesul de reunificare a țării. „O învățătură a noastră din cele două războaie devastatoare din ultimul secol, este faptul că ne merge tuturor bine în Europa, dacă fiecărei țări îi merge bine. De aceea suntem interesați ca partenerii noștri estici, pe care îi considerăm importanți, cu care nu avem încă aceleași relații strânse ca și cu țările membre din Uniunea Europeană, printre care se numără și Moldova, cu care avem o relație strânsă, ca și ei să se bucure de șanse și de oportunități de dezvoltare economică, de pace, libertate și prosperitate. Este un interes real al nostru”, a declarat Angela Ganninger. Potrivit diplomatei, investitorii germani se află deja de ceva timp în Republica Moldova, alții continuă să vină. „Săptămâna trecută am văzut cazul Kaufland, care a deschis câteva magazine. Există și sectorul productiv. Toate aceste companii s-au așezat în locații de liber schimb, datorită serviciilor funcționale, de exemplu, serviciile vamale rapide și corecte”, a spus Angela Ganninger. Ambasadoarea a vorbit și despre anumite cazuri particulare când investitorii germani s-au ciocnit de probleme generate de „justiția insuficientă”, dar speră ca acestea să rămână în trecut.

Alegeri 2019 în titluri de știri: „CEC a respins contestațiile depuse de către Ruslan Codreanu și Serghei Scripnic”; Cine este Valeriu Munteanu, candidat la șefia capitalei”; Octavian Ţîcu spune că soarta centrului istoric al capitalei îl va preocupa în mod special Candidați la primăriile din Căușeni: Trebuie votați nu cei care promit, ci care muncesc

În sezonul rece, pe trotuarele, dar și în curțile de bloc din capitală nu va mai fi folosit nisip la efectuarea lucrărilor de deszăpezire. Potrivit șefului Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Ion Burdiumov, decizia de a renunța la nisip vine în contextul eforturilor de salubrizare a orașului.

Amănunte pe IPN!