logo

Prin sistemul unic 112 se va reacţiona mai rapid la apelurile de urgenţă


https://www.ipn.md/index.php/ro/prin-sistemul-unic-112-se-va-reactiona-mai-rapid-la-7967_1008816.html

Prin sistemul unic de preluare a apelurilor de urgenţă 112 viteza de reacţie la apel va creşte, s-a menţionat în cadrul unor consultări publice asupra proiectului de lege care vizează lansarea acestui serviciu.

Potrivit unor studii, în cazul apelării serviciilor de urgenţă, 90% din timpul convorbirii telefonice este folosit pentru identificarea locului accidentului, avariei sau altor situaţii critice. În plus, persoana aflată în situaţie de criză pierde timp pentru a identifica corect serviciul de urgenţă de care are nevoie şi confundă numerele pentru apelurile de urgenţă, astfel este tergiversată acordarea asistenţei necesare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

„Sistemul 112 identifică numărul de telefon al abonatului şi adresa, după care transmite toate datele la dispeceratele poliţiei, ambulanţei şi pompierilor, în funcţie de natura cazului. Numărul unic 112 va fi interconectat cu sistemele informaţionale existente şi va permite verificarea promptă a datelor”, a comunicat viceministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Vitalie Tarlev.

Proiectul de lege privind numărul unic de urgenţă – 112 a fost transmis pentru avizare autorităţilor publice. Crearea serviciului unic de urgenţă este o prevedere a Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. Numărul 112 funcţionează în toate statele Uniunii Europene şi este disponibil în regim non-stop.