logo

Primele cazuri de preluare neautorizată, semnalate în cadrul campaniei împotriva plagiatului


https://www.ipn.md/index.php/ro/primele-cazuri-de-preluare-neautorizata-semnalate-in-cadrul-campaniei-impotriva-7967_1027522.html

În prima săptămână a campaniei împotriva plagiatului în mass-media „Plagiatul este furt! Să cunoaştem plagiatorii”, lansată de Consiliul de Presă, s-au înregistrat trei cazuri confirmate de preluare neautorizată a conţinutului editorial. Alte câteva cazuri se află în examinare. Solicitat de IPN, secretarul Consiliului, Petru Macovei, a declarat că aceste cazuri se referă la preluarea fără permisiune a textelor jurnalistice, unele din ele în întregime sau fără indicarea sursei, ceea ce contravine Codului deontologic al jurnalistului, transmite IPN.

În opinia sa, nu atât gravitatea cazurilor de plagiat, cât frecvenţa acestora indică asupra seriozităţii problemei. „Sper ca această campanie îi va determina pe acei colegi care recurg la asemenea practici lipsite de respect faţă de dreptul de autor al colegilor, să renunţe la plagiat”, a declarat Petru Macovei.

Totodată, secretarului Consiliului de Presă a menţionat că, de regulă, după publicarea materialelor semnalate de plagiat, instituţiile media vizate se autosesizează, chiar dacă nimeni nu vrea să recunoască că este o practică instituţională de preluare neautorizată a unor materialelor. „Sperăm că în timp vom reveni la normalitate, în sensul că orice citare va avea loc în cadrul deontologic, cu trimitere obligatorie la prima sursă şi cu link direct în cazul online-ului. Sperăm că şi consumatorii de presă vor fi tot mai selectivi şi mai critici în raport cu informaţia publicată, astfel reputaţia instituţiilor media şi a jurnaliştilor va ajunge să valoreze mai mult”, a declarat Petru Macovei.

Potrivit sursei citate, campania împotriva plagiatului în mass-media nu are un termen determinat. „Vom susţine această campanie în permanenţă, iar dacă la un moment dat nu vor mai exista plângeri sau sesizări, asta nu va însemna altceva decât că ne-am atins scopul”, a afirmat secretarul Consiliului de Presă.

Campania împotriva plagiatului în mass-media cu genericul „Plagiatul este furt! Să cunoaştem plagiatorii” a fost lansată pe 19 mai şi urmăreşte scopul de a sensibiliza comunitatea jurnalistică privind cazurile de plagiat. Jurnaliştii sunt îndemnaţi să semnaleze fiecare caz de plagiat pe platforma www.MediaForum.md.