logo

Primarul general: Chișinăul este casa unde împreună reușim să schimbăm lucrurile


https://www.ipn.md/index.php/ro/primarul-general-chisinaul-este-casa-unde-impreuna-reusim-sa-7967_1108023.html

Primarul general: Chișinăul este casa unde împreună reușim să schimbăm lucrurile

Primarul general, Ion Ceban, spune că orașul Chișinău este casa unde, împreună, reușim să schimbăm lucrurile. „Aici, acasă, mai avem multe de făcut, și doar uniți putem transforma în continuare orașul nostru drag, pentru viitorul copiilor și părinților noștri, astfel încât să fim mândri de lucrul făcut”, a menționat edilul în mesajul său cu prilejul Hramului Chișinăului.

„Împreună cu dumneavoastră, împreună cu toți cei cărora le este drag municipiul Chișinău, facem ca lucrurile să se schimbe în fiecare zi, lucrurile să devină așa cum ne propunem noi cu dumneavoastră să le vedem – mai confortabile, mai moderne, mai prietenoase, pentru toate vârstele – de la cei mici până la adulți. Vă doresc în această zi frumoasă multă sănătate, succes, bunăstare în fiecare acasă. Vă așteptăm cu drag în centrul capitalei, avem foarte multe surprize pentru fiecare”, a mai spus Ion Ceban, citat de IPN.



La prima oră, funcționarii Primăriei au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sânt. La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, a avut loc Liturghia de Hram, iar în scuarul Catedralei a avut loc cinstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului.