logo

Primarul capitalei este acuzat că-și adună bani din „mafia imobiliară”. Reacția Primăriei


https://www.ipn.md/index.php/ro/primarul-capitalei-este-acuzat-ca-si-aduna-bani-din-7965_1087534.html

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău îl acuză pe primarul capitalei, Ion Ceban, că își adună bani pentru noul său partid cu ajutorul „mafiei imobiliare”. Edilul este acuzat că admite „construcții sufocante și inacceptabile în sectoare”, în condițiile în care chișinăuienii și așa se sufocă de ambuteiaje și nu au unde să-și dea copiii la grădiniță și la școală, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, susținută pe strada Ginta Latină, 16, vicepreședinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, a precizat că în acel loc urmează să fie construit un bloc multietajat. Potrivit ei, la ultima ședință a CMC, primarul a inclus pe ordinea de zi „cinci planuri urbanistice zonale care urmau să paralizeze sectoarele capitalei”. Însă, după reacția PAS, unul dintre adjuncții edilului a anulat ședința, invocând motive pandemice.

Consiliera spune că, după edificarea noilor complexe locative, familiile din aceste case nu vor avea unde să-și ducă copiii la grădiniță, la școală, pentru că proiectele nu prevăd aceste aspecte. Ba mai mult, va fi amplificat și fluxul de mașini în trafic și aceasta pentru că este problematică situația transportului public. În opinia sa, este grav și nu este pentru prima dată când Primăria acceptă construcția noilor blocuri fără a fi asigurată infrastructura socială necesară.

„Fracțiunea PAS din CMC a fost și va fi împotriva construcțiilor iresponsabile, care duc la sufocarea chișinăuienilor. Orice complex locativ avizat trebuie să asigure construcția infrastructurii elementare pentru un trai decent, astfel încât noii locatari să dispună de școli, grădinițe, locuri de parcare, terenuri de joacă și spații verzi”, a menționat Zinaida Popa.

Contactată de IPN, consiliera în comunicare a primarului general Ion Ceban, Natalia Ixari, a spus că declarațiile consilierilor PAS sunt politice și au ca scop să inducă lumea în eroare, dar și să distragă atenția cetățenilor de la problemele grave, cum ar fi scumpirile din ultima perioadă, provocate de deciziile guvernării. „Este o metodă lașă de a se acoperi în timp ce primarul a depus la Procuratura Generală o cerere ce vizează ultimele scumpiri la gazele naturale, la termificare, tarife care vor fi aplicate retroactiv, din 1 ianuarie”, a mai spus consiliera primarului.