logo

Primăria capitalei promite să ilumineze până la iarnă toate cartierele cu blocuri supraetajate


https://www.ipn.md/index.php/ro/primaria-capitalei-promite-sa-ilumineze-pana-la-iarna-toate-cartierele-7967_959244.html

Primăria capitalei promite că până la iarnă toate cartierele cu blocuri supraetajate din capitală vor fi iluminate. Un astfel de termen a fost formulat de primarul general interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu, joi, 11 mai, în cadrul unei şedinţe privind executarea lucrărilor la principalele obiecte incluse în programul de dezvoltare a municipiului Chişinău pentru 2006. Potrivit lui Ursu, după iluminarea cartierelor supraetajate municipalitatea va începe lucrările de iluminare a cartierelor cu un număr mai mic de populaţie şi a sectorului particular. El a spus că nu consideră acest fapt o discriminare a sectorului particular, deoarece s-a ţinut cont de numărul populaţiei care trăieşte în cartier. Iluminarea cartierelor din cele 5 sectoare ale capitalei a început în toamna anului trecut. Municipalitatea a stabilit atunci să fie iluminate prioritar zonele locative, iar apoi arterele magistrale.