logo

Primăria capitalei pregăteşte bulevardul Ştefan cel Mare pentru Hramul Chişinăului


https://www.ipn.md/index.php/ro/primaria-capitalei-pregateste-bulevardul-stefan-cel-mare-pentru-hramul-chisinaul-7967_961667.html

În ajunul Hramului Chişinăului, serviciile municipale vor amplasa 100 de bănci pe trotuarele de pe bulevardul Ştefan cel Mare, în perimetrul străzilor Mihai Viteazul – Ismail, iar lângă bănci vor fi instalate pubele, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu. Acesta a precizat că băncile nu vor fi demontate după ziua de Hram. Nici în acest an, pe 14 octombrie, pe bulevardul central al oraşului nu vor fi organizate expoziţii de mărfuri ale agenţilor economici din capitală. În schimb, Primăria a permis amplasarea obiectelor de alimentaţie publică. Potrivit primarului interimar, cheltuielile municipale pentru organizarea manifestărilor incluse în programul de Hram, inclusiv asigurarea prezenţei delegaţiilor străine care vor veni la Chişinău, se ridică la 800 de mii de lei. Şeful interimar al Direcţiei Cultură, Leonid Gorceac a spus că unele manifestări destul de costisitoare, inclusiv focul de artificii de la ora 21.00 şi evoluarea formaţiilor “Blondi” şi “Fly Project” din România şi „Bravo” din Rusia, vor fi subvenţionate de sponsori. În seara zilei de 14 octombrie, primarul interimar al capitalei va organiza o recepţie la care au fost invitate circa 200 de persoane. Printre invitaţi sunt preşedintele Vladimir Voronin, ambasadori acreditaţi la Chişinău, deputaţi în Parlament, consilieri municipali şi şefi de direcţii municipale. Conform unei dispoziţii a Primăriei, circulaţia transportului urban de călători va fi sistată în perimetrul Pieţei Marii Adunări Naţionale, în intervalul 12 octombrie, de la ora 17.00, până la 15 octombrie, ora 06.00.