Prima şedinţă plenară a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului va avea loc la 5 octombrie
https://www.ipn.md/index.php/ro/prima-sedinta-plenara-a-sesiunii-de-toamna-iarna-a-parlamentului-7965_961445.html
Primă şedinţa plenară de sesiune toamnă-iarnă a Parlamentului R. Moldova va avea loc la 5 octombrie. Decizia respectivă a fost adoptată marţi de Biroul Permanent al Legislativului.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de Presă şi Imagine al Parlamentului, Biroul Permanent a aprobat, de asemenea, proiectul ordinii de zi a şedinţelor plenare pentru următoarele 2 săptămâni.
Astfel, în cadrul sesiunii curente vor fi discutate proiectul Bugetului de stat şi Bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor, proiectul Legii cu privire la partidele politice, proiectul Codului Educaţiei, care urmează a fi definitivat şi înaintat de Guvern, alte acte legislative.
Deputaţii vor mai examina proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative (avizarea anticorupţie), proiectul titlului IX al Codului fiscal (privind Fondul rutier), proiectul de lege pentru modificarea Legii din 18 mai 2006 cu privire la scutirea de taxa vamală a unor mărfuri importate de către organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea anexei nr.1 la Legea cu privire la tariful vamal etc.
În cadrul aceleiaşi sesiuni, deputaţii urmează să examineze în lectura a doua şi proiectele de legi privind descentralizarea administraţiei publice locale.
Corpul legislativ s-a aflat în vacanţă din 1 august până la 13 septembrie. Sesiunea de toamnă-iarnă se va încheia la finele anului, după care deputaţii vor mai beneficia de un concediu plătit.