logo

Prima reuniune la nivel înalt a Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat va avea loc, la Bucureşti


https://www.ipn.md/index.php/ro/prima-reuniune-la-nivel-inalt-a-forumului-marii-negre-pentru-dialog-si-parteneri-7965_959560.html

La Bucureşti va avea loc Prima reuniune la nivel înalt a Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat. „Reuniunea la nivel înalt a Forumului reprezintă startul unui flux de evenimente destinat să conducă la o interacţiune avansată, la diverse niveluri, condus de ţările din regiune, aparţinând lor, ce se bucură totodată şi de interesul, sprijinul şi contribuţia comunităţii europene şi euro-atlantice”, se spune într-un comunicat al Ministerul de Externe al României. Forumul va înlesni, de asemenea, identificarea punctelor de convergenţă dintre proiectele de investiţii, cercetarea ştiinţifică, iniţiativele regionale şi procesele politice, printr-o serie de activităţi în diferite formate. Forumul va ajuta ţările de la Marea Neagră să anticipeze şi să rezolve rapid şi eficient potenţiale probleme, înainte ca acestea să devină surse de instabilitate şi ameninţări la adresa securităţii regionale. Pe termen mediu, Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat va permite trecerea la o viziune proactivă asupra viitorului comun al regiunii, mutând din ce in ce mai mult centrul de greutate de pe „a anticipa” pe „a prefigura” şi „a proiecta”. La reuniune vor participa preşedinţii, şefii de guvern şi miniştrii afacerilor externe ai ţărilor din regiune, miniştrii afacerilor externe şi înalţi oficiali din statele membre UE şi NATO, reprezentanţi ai UE, NATO, OSCE, Consiliul Europei, OCEMN, precum şi ai think-tank-urilor şi organizaţiilor non-guvernamentale din regiune, Europa Occidentală şi America de Nord. Summit-ul va avea loc la 5 iunie, la Bucureşti, România.