logo

Prim-ministrul în exerciţiu al Cehiei vine la Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/prim-ministrul-in-exercitiu-al-cehiei-vine-la-chisinau-7965_975204.html

Prim-ministrul în exerciţiu al Cehiei, Mirek Topolanek va efectua miercuri, 22 aprilie o vizită la Chişinău, „cu scopul de a se documenta pe marginea evoluţiei evenimentelor în Republica Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie”, anunţă un comunicat de presă al preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo. Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene, are programate întâlniri atât cu conducerea RM – preşedintele în exerciţiu al RM, Vladimir Voronin şi prim-ministrul Zinaida Greceanâi, cât şi cu liderii partidelor de opoziţie. Întâlnirea premierului ceh cu partidele de opoziţie va avea loc la ora 13.00 la Ambasada Republicii Cehe la Chişinău, iar cea cu Vladimir Voronin este programată pentru ora 15.00 la Reşedinţa de stat, fiind urmată de declaraţii pentru presă, se mai spune în comunicatul preşedinţiei. În cadrul unei întâlniri la 16 aprilie cu ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu, Preşedinţia cehă a Uniunii Europene şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la evenimentele produse la Chişinău după 5 aprilie, cerând părţilor să revină la dialog.