Preşedintele Voronin le aduce aminte medicilor despre voinţa politică a conducerii statului datorită căreia a fost posibilă stoparea declinului sistemului de sănătate
https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-voronin-le-aduce-aminte-medicilor-despre-vointa-politica-a-conducer-7965_974159.html
Preşedintele Vladimir Voronin a convocat vineri, 19 februarie, medici şi conducători de instituţii medicale din republică pentru a face bilanţurile activităţii în domeniul ocrotirii sănătăţii în anul 2008 şi pentru a le mulţumi acestora „pentru susţinerea eforturilor conducerii statului îndreptate spre consolidarea sistemului de sănătate şi fortificarea sănătăţii publice”.
În cadrul consfătuirii, s-a accentuat voinţa politică manifestată de conducerea statului, sprijinul şi monitorizarea continuă a procesului de reformă, consensul politic, administrativ şi profesional, datorită cărora a fost posibilă stoparea declinului şi reanimarea sistemului de sănătate, se spune într-un comunicat de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo.
Vorbitorii – printre care şi ministrul sănătăţii, Larisa Catrinici, şi directorul Casei Naţionale de Asigurări în Medicină, Gheorghe Russu – au invocat numeroase date care confirmă justeţea deciziei privind implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, luată de autorităţile statului în 2004 cu susţinerea deplină a conducătorilor instituţiilor medicale din ţară.
La fel, a fost remarcat şi faptul majorării cheltuielilor pentru domeniul ocrotirii sănătăţii, de 5,4 ori din anul 2001. În 2008 finanţarea a constituit 3307,8 milioane lei. Dacă în anul 2001 cota cheltuielilor pentru domeniul ocrotirii sănătăţii constituia 2,8 % din din Produsul Intern Brut, atunci în anul 2008 aceasta se cifrează la 5,8%. La compartimentul vizat Republica Moldova deja depăşeşte minimul stabilit pentru ţările în curs de dezvoltare, se spune în comunicat.
Şeful statului a subliniat că asigurarea sănătăţii publice este o condiţie esenţială pentru realizarea planurilor strategice de dezvoltare multilaterală a Republicii Moldova. Totodată Vladimir Voronin a indicat asupra necesităţii soluţionării unor probleme legate de sporirea calităţii serviciilor medicale, perfecţionarea mecanismelor de implementare a sistemului informaţional automatizat de evidenţă a medicamentelor, notează serviciul de presă al preşedintelui.
„Noi considerăm că această acţiune este una electorală şi în acest context, evident, conducerea de vârf foloseşte poziţia sa dominantă şi resursele administrative pentru a-şi face campanie electorală în rândul medicilor, de care şi-a bătut joc 8 ani de zile”, a declarat Victor Osipov, purtătorul de cuvânt al Alianţei Moldova Noastră. Potrivit unui comunicat de presă al AMN, la ieşire medicii au fost întâmpinaţi de membri ai Organizaţiei de tineret a AMN, care le-au înmânat câte o floare galbenă şi un pliant electoral cu urarea: "Aţi ieşit de sub presiunea comunistă, va salută Soarele"!