Preşedintele Vladimir Voronin şi ministrul Afacerilor Externe al României Mihai-Răzvan Ungureanu a discutat diverse aspecte ale raporturilor moldo-române
https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-vladimir-voronin-si-ministrul-afacerilor-externe-al-romaniei-mihai--7965_957730.html
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe al României, Mihai-Răzvan Ungureanu, a discutat diverse aspecte ale raporturilor moldo-române, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei.
Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii a fost menţionat caracterul pozitiv al relaţiilor de cooperare dintre cele două ţări în cadrul celor mai importante organizaţii internaţionale, a iniţiativelor şi proceselor regionale, în special ale celor din spaţul sud-est european şi pontic. De asemenea, sursa citată a spus că au fost remarcate progresele obţinute de Republica Moldova şi România în realizarea obiectivelor de integrare europeană, precum şi perspectivele care se deschid, în special, pentru Republica Moldova după consumarea în 2007 a următorului val de extindere a UE şi finalizarea implementării Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.
În acest context, precizează comunicatul de presă, ministrul român de externe a reiterat că introducerea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova este condiţionată în exclusivitate de obligaţiile pe care le impune României obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al UE. În aceste condiţii, autorităţile române vor asigura ca noul regim de călătorie al cetăţenilor moldoveni în România să fie facilitat la maxim, reducând la minim incomodităţile pentru cetăţenii Republicii Moldova, adaugă sursa menţionată.
Tot în cadrul întrevederii cu preşedintele ţării, Mihai-Răzvan Ungureanu a subliniat, că definitivarea cadrului juridic de bază, care reglementează statutul politic al relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, precum şi regimul frontierei de stat dintre cele două state, derivă la rândul lor din necesitatea ajustării României la criteriile de aderare la UE.
Referindu-se la cooperarea dintre Republica Moldova şi România în spaţiul sud-est european, Mihai-Răzvan Ungureanu l-a asigurat pe Preşedintele Vladimir Voronin de sprijinul pe care ţara sa îl va acorda cererii Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) la următoarea reuniune la nivel înalt a acestui aranjament.
În acelaşi context, Preşedintele Republicii Moldova a apreciat poziţia constructivă pe care România a adoptat-o faţă de situaţia creată în sectorul energetic al Republicii Moldova şi disponibilitatea autorităţilor române de a asigura Moldova, în caz de necesitate, cu energie electrică.
Potrivit comunicatului de presă, în această ordine de idei, ministrul de externe al României a menţionat că ţara sa va continua să promoveze în dialogul cu partenerii regionali şi europeni importanţa acceptării Republicii Moldova în calitate de membru cu drepturi depline al Tratatului Energetic din Europa de Sud-Est.
În contextul problematicii transnistrene, Preşedinţia spune că Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat că integritatea, suveranitatea şi unitatea politică a statului Republica Moldova constituie principiul esenţial în baza căruia trebuie să evolueze procesul de reintegrare a ţării noastre, dând asigurări de susţinerea constantă a României în realizarea acestui obiectiv.