logo

Preşedintele UJM: solidarizarea presei şi păstrarea profesionalismului sunt unicele soluţii împotriva pericolului ce planează asupra presei independente


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-ujm-solidarizarea-presei-si-pastrarea-profesionalismului-sunt-unice-7967_962893.html

Evenimentele din domeniul mass-media din 2006 demonstrează că în curând puterea îşi va concentra eforturile împotriva presei democratice independente, iar unicele soluţii sunt solidaritatea jurnaliştilor şi păstrarea profesionalismului a declarat preşedintele Uniunii Jurnaliştilor Valeriu Saharneanu în cadrul mesei rotunde cu genericul „Jurnaliştii, jurnalismul şi mass-media din R. Moldova în anul 2006: privire asupra raporturilor, stării şi comportamentului”. El a menţionat, că în prezent presa independentă reprezintă ultimul bastion al democraţiei în R. Moldova. Potrivit lui Saharneanu, cele mai importante evenimente din domeniul mas-media produse în anul curent sunt aprobarea Codului Audiovizualului, formarea pe criterii politice a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a Consiliului de Observatori şi lichidarea Antenei C şi Euro TV ca instituţii publice. Potrivit lui, înstrăinarea posturilor municipale nu înseamnă altceva decât plasarea de pe domeniul public pe cel aşa-numit privat, dar controlat de partide. Este clară partajarea: Antena C a revenit comuniştilor, iar Euro TV – creştin-democraţilor. Alţi membri ai UJM, precum Efim Josanu, Nicolae Dabija, Alecu Mocanu de asemenea s-au referit la necesitatea solidarizării presei independente, menţionând că doar aşa aceasta ar putea deveni cu adevărat a patra putere în stat.