Preşedintele Parlamentului este satisfăcut de activitatea actualului legislativ timp de un an
https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-parlamentului-este-satisfacut-de-activitatea-actualului-legislativ--7965_958594.html
Parlamentul Republicii Moldova a activat în actuala legislatură sub semnul parteneriatului politic, ceea ce deosebeşte actualul legislativ de cele precedente, a declarat miercuri, 29 martie, spicherul Marian Lupu cu ocazia împlinirii unui an de activitate a actualului legislativ.
Lupu a spus că în acest an s-a reuşit delimitarea intereselor particulare de cele importante pentru ţară.
Preşedintele Parlamentului a menţionat că legislativul acordă atenţie primordială modificării şi îmbunătăţirii legislaţiei pentru funcţionarea sistemului juridic, a audiovizualului, administraţiei publice locale. Sursa citată a accentuat că până la finele acestei sesiuni Parlamentul va onora toate obligaţiunile faţă de Consiliul Europei.
Referindu-se la problema transnistreană, Lupu a spus că este necesară continuarea negocierilor în formatul „5+2”. În ceea ce priveşte denunţarea unilaterală a Memorandumului din 1997, el consideră că ar fi un pas nechibzuit şi periculos, care ar putea crea un vid juridic cu consecinţe neprevăzute.
Referindu-se la relaţiile R. Moldova cu Ucraina, după alegerile din 26 martie din această ţară, Lupu şi-a exprimat speranţa că indiferent de eventualele noi configuraţii în Rada Supremă, relaţiile nu vor sta pe loc, dar se vor dezvolta.
În urma alegerilor parlamentare din 6 martie 2005, în Parlament au intrat reprezentanţii ai 3 formaţiuni politice – Partidul Comuniştilor cu 56 mandate, Blocul „Moldova Democrată” cu 34 şi Partidul Popular Creştin Democrat cu 11 deputaţi. Ulterior mai multe grupuri de deputaţi s-au detaşat de la BMD, formând o altă fracţiune – Partidul Democrat, alţii activând independent. De asemenea, un deputat a părăsit fracţiunea creştin democrată.