logo

Președintele Maia Sandu a adresat comunității evreiești felicitări cu ocazia Pesah


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-maia-sandu-a-adresat-comunitatii-evreiesti-felicitari-cu-7967_1089217.html

Președintele țării, Maia Sandu, a adresat comunității evreiești din Republica Moldova și tuturor evreilor „sincere felicitări și urări de sănătate și prosperitate” cu ocazia Pesah (Paștile) – una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ebraic, transmite IPN.

„Hag Pesah Sameah!”, a scris șefa statului pe Facebook, însemnând o urare de bine de Pesah.

Pesah marchează ieşirea evreilor din robia egipteană acum mai bine de 3300 de ani. Comunitatea evreiască cinstește istoria poporului său de la strămoșii lui Avraam Ițchak și Iacov, până în zilele noastre.

Pesah începe să fie sărbătorit în ziua a 14-a a lunii de primăvară din Nisan (în acest an corespunde cu data de 15 aprilie a calendarului gregorian) și durează 7 zile în Israel, iar în alte țări în care trăiește diaspora se mai adaugă o zi.

În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine și nici produse dospite. Pe masa de sărbătoare trebuie să existe produse cu conotaţie simbolică. Hreanul (haroset) simbolizează suferinţa şi chinurile sclaviei. Apa sărată simbolizează lacrimile de suferinţă, dar şi cele ale bucuriei libertăţii. Karpasul este un amestec de cartofi fierţi şi rădăcinoase care aminteşte despre hrana proastă şi insuficientă aruncată sclavilor. Elementul care simbolizează ieşirea evreilor din Egipt este marcat prin Z’roah - o bucata de carne sau un os de miel care se referă la „mielul pascal” şi la salvarea evreilor de către Dumnezeu.

Pasca evreiască – matzahul, o turtă din aluat nedospit, este „simbolul etern al protecției și sprijinului din cer”, iar al cincilea pahar de vin, paharul profetului Eliahy, este „simbolul eliberării viitoare și restaurării Templului!”.