logo

Președintele Italiei își începe astăzi vizita de două zile în Republica Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-italiei-isi-incepe-astazi-vizita-de-doua-zile-7965_1105196.html

Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, își începe astăzi vizita sa de două zile în Republica Moldova. Cu ocazia vizitei, luni, la Palatul Republicii va fi organizat un concert care va onora opera lui Giacomo Puccini, iar marți, președinta Maia Sandu îl va primi pe omologul său italian la Președinție, în cadrul unei ceremonii oficiale. În ambele zile, în anumite locuri publice din capitală, va fi limitat temporar accesul persoanelor, transmite IPN.

Concertul de la Palatul Republicii va onora opera lui Giacomo Puccini – așa cum 2024 este anul în care este celebrată opera cunoscutului compozitor. La eveniment vor fi prezenți liderii celor două state, Sergio Mattarella și Maia Sandu.

Ceremonia oficială de întâmpinare a președintelui Italiei va fi organizată marți dimineața la Președinție. Ulterior, Sergio Mattarella și Maia Sandu vor susține o conferință de presă.

„Vizita lui Sergio Mattarella este prima vizită oficială a unui Președinte al Republicii Italiene în Republica Moldova, Italia fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai țării noastre. Italia găzduiește cea mai mare comunitate de moldoveni din diaspora, acest fapt contribuind la fortificarea legăturii dintre state, la dezvoltarea economiei ambelor țări și la consolidarea punților între oameni și comunități, pornind de la afinitățile culturale”, precizează Președinția de la Chișinău.

Totodată, în legătură cu vizita președintelui italian, luni și marți, între orele 08.00 și 18.00 în centrul orașului și pe arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău va fi limitat temporar accesul persoanelor. De asemenea, în perimetrul străzilor pe care se va deplasa coloana oficială va fi limitată desfășurarea manifestărilor în masă, a lucrărilor de reparație a drumurilor, a rețelelor electrice, termice, apeduct și canalizare, precum și tăierea arborilor.