logo

Preşedintele în exerciţiu al OSCE cheamă părţile să găsească o soluţie pentru deblocarea situaţiei create de introducerea noului regim de tranzitare a mărfurilor


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-in-exercitiu-al-osce-cheama-partile-sa-gaseasca-o-solutie-pentru-de-7965_958224.html

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul belgian de Externe Karel De Gucht, a cerut Misiunii din Moldova să consulte toate părţile pentru a găsi o soluţie pentru problemele apărute după oprirea exporturilor transnistrene fără ştampilă vamală moldovenească. Potrivit site-ului oficial al OSCE, el a spus că acest acord moldo-ucrainean este un pas important care, dacă este pus în aplicare cum trebuie, poate contribui la un regim transparent de control la frontieră. Karel de Gucht se arată îngrijorat, însă, de anxietatea provocată la Tiraspol. Preşedintele în exerciţiu al OSCE a luat notă de faptul că Rusia a trimis o misiune de documentare la faţa locului. "Chem toate părţile, inclusiv cea transnistreană, să acţioneze în spirit pozitiv pentru găsirea unei soluţii”, a spus de Gucht. La 3 martie Ucraina a introdus regimul prin care tranzitarea mărfurilor din regiunea transnistreană la hotarul moldo-ucrainean se efectuează doar în baza specimenelor vamale ale R. Moldova. Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au declarat această acţiune blocadă economică. Aceştia au fost susţinuţi şi de oficiali de la Moscova. Rusia a trimis o delegaţie în Transnistria, fără însă a avea acordul Chişinăului. La 7 martie liderul separatist de la Tiraspol anunţă că se retrage din negocierile în format „5+2”. Pe de altă parte, oficiali europeni şi SUA au salutat decizia Ucrainei de a introduce noul regim. Joi seara Parlamentul R. Moldova purta discuţii privind adoptarea unei declaraţii vizavi de situaţia creată. Şi Duma de Stat a Rusiei va pune în discuţie această chestiune vineri.