Republica Moldova poate conta pe sprijinul deplin al Uniunii Europene în parcursul acestei perioade dificile și în calea sa spre familia europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de către președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat într-o vizită la Chișinău. Oficialul a declarat că UE susține Republica Moldova nu doar prin declarații, dar și prin acțiuni și sprijin concret, iar recent liderii celor 27 de țări europene și-au exprimat încă o dată solidaritatea cu poporul Republicii Moldova și au solicitat Comisiei Europene să prezinte un pachet de sprijin până în vară, transmite IPN.
Într-o conferință de presă susținută la Chișinău alături președintele Maia Sandu, Charles Michel a declarat că Rusia continuă să atace oamenii liberi din Ucraina, iar Republica Moldova este expusă unui impact foarte mare a acestui război. „Rusia continuă să încerce să destabilizeze țara dumneavoastră, folosind diverse domenii: atacuri cibernetice, proteste înscenate și alte activități disruptive. Este o încercare de destabiliza țara, dar dumneavoastră ați răspuns până acum la aceste amenințări cu putere. Astfel, Rusia a fost stopată și noi avem încredere deplină în capacitatea Guvernului de a face față tuturor acestor amenințări”, a spus președintele Consiliului European.
Potrivit lui, Uniunea Europeană este solidară cu cetățenii moldoveni în această perioadă foarte complicată. „Noi am mobilizat peste un miliard de euro în ultimul an pentru a susține Republica Moldova, reziliența și stabilitatea acesteia. Și acest fapt înseamnă că noi susținem nu doar cu cuvinte, dar și prin acțiuni și sprijin concret. Suntem gata să facem și mai mult, iar la ultima ședință pe care am avut-o, cele 27 de țări europene, liderii lor au decis să-și exprime încă o dată solidaritatea cu poporul Republicii Moldova și au solicitat Comisiei Europene să prezinte un pachet de sprijin până în vară”, a notat Charles Michel.
Oficialul a mai spus că statutul de țară candidat pentru aderarea la UE este o oportunitate istorică pentru Republica Moldova și poporul ei. În acest sens, Republica Moldova trebuie să continuă să implementeze cele nouă angajamente asumate în raport cu UE, în special, reforma comprehensivă a sectorului judiciar, lupta împotriva corupției și depolitizare a instituțiilor de stat.
Președinta Maia Sandu a declarat că, în pofida tuturor dificultăților, Republica Moldova rămâne devotată libertății, democrației și statutului de drept. „Mai mult decât atât, am reușit să ne întărim pozițiile, să ne consolidăm reziliența și se devenim mai puternici. Această realizare a fost posibilă inclusiv datorită sprijinului solid oferite Uniunea Europeană și țărilor membre”, a notat șefa statului.
Potrivit președintei, astăzi Republica Moldova este stat candidat pentru aderarea la UE, iar autoritățile își propun să deschidă negocierile cât mai curând posibil. În acest scop sunt implementate recomandările Comisiei Europene și este transpusă legislația europeană. „Suntem conștienți că este un proces complex, dar ne asumăm responsabilitatea de a atinge standardele înalte necesare pentru aderarea la UE. Lucrăm pentru un sistem judiciar integru, independent, responsabil și transparent, astfel încât cetățenii să aibă parte de un tratament corect și echitabil în fața legii. Luptăm împotriva corupției și eliminăm treptat influența oligarhilor în economie, politică, media și justiție”, a mai spus Maia Sandu.