Preşedintele asociaţiei obşteşti „Protecţia consumatorului” se lansează în politică
https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-asociatiei-obstesti-protectia-consumatorului-se-lanseaza-in-politic-7965_968936.html
Preşedintele asociaţiei obşteşti „Protecţia consumatorului” se lansează în politică. Petru Guţul a anunţat vineri, 21 martie, într-o conferinţă de presă că se află în fruntea unui grup de iniţiativă pentru crearea unui nou partid care va milita pentru dreptate şi echitate socială, transmite Info-Prim Neo.
Viitorul partid „Pentru Renaşterea Moldovei” se vrea a fi unul orientat spre soluţionarea necesităţilor omului simplu, a cetăţeanului care nu are până în prezent, potrivit lui Guţul, nici un sprijin din partea ştatului.
Petru Guţul a comunicat că ideea de a lansa o formaţiune politică a venit din dorinţa de a proteja interesele tuturor cetăţenilor. Îndeosebi, se va pune accentul pe omul cu un nivel mediu de trai şi pe persoanele socialmente vulnerabile. Aspiraţia grupului de iniţiativă este ca pe viitor toţi cetăţenii să aibă locuri de muncă şi salarii demne.
O altă prioritate declarată a viitorului partid ţine de restabilirea şi îmbunătăţirea climatului economic. Potrivit lui Guţul, partidul va încuraja businessul mic şi mijlociu. Acesta intenţionează să intervină în politica fiscală şi să contribuie la diminuarea impozitelor. În vederea asigurării drepturilor tuturor etniilor din R. Moldova, viitorul partid va propune ca limbile „moldovenească”, rusă, ucraineană şi „găgăuză” să devină limbi de stat. De asemenea, va acţiona spre eficientizarea Constituţiei, reorganizarea sistemului judiciar.
Membrii grupului de iniţiativă nu au oferit detalii şi informaţii clare despre orientarea politică a partidului şi despre plasarea acestuia în arena politică din R. Moldova. Preşedintele grupului de iniţiativă, Petru Guţul, a spus că nici unul din membrii grupului pentru fondarea noului partid, cu excepţia lui, nu face parte din organizaţia obştească pentru protecţia drepturilor consumatorului.
Petru Guţul susţine că lansarea partidului ar trebui să aibă loc în toamna anului curent.