logo

Preşedintele APCE se arată optimist vizavi de perspectiva aderării Republicii Moldova la UE


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-apce-se-arata-optimist-vizavi-de-perspectiva-aderarii-republicii-7965_970448.html

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Lluis Maria de Puig, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în R. Moldova, a asigurat autorităţile moldoveneşti de întreaga asistenţă din partea Consiliului Europei în realizarea obiectivului de integrare europeană, arătându-se optimist vizavi de perspectiva aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. Oficialul european a făcut declaraţii în acest sens luni, 7 iulie, în cadrul întrevederilor cu preşedintele R. Moldova, spicherul, prim-ministrul şi primarului general al municipiului Chişinău, transmite Info-Prim Neo. În cadrul întrevederii cu preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, preşedintele APCE a subliniat faptul că vizita sa vine să încurajeze eforturile pe care autorităţile R. Moldova le întreprind pe calea dezvoltării democratice a ţării, îndemnându-le să persevereze şi în continuare în implementarea valorilor şi standardelor europene în toate domeniile de activitate. Cu referire la subiectul transnistrean, Lluis Maria de Puig a reconfirmat poziţia CoE privind soluţionarea conflictului în baza principiului de integritate teritorială a Republicii Moldova. În context, Vladimir Voronin, a accesntuat necesitatea identificării soluţiei în cadrul negocierilor în formatul „5+2”. Şeful statului a reiterat disponibilitatea fermă a conducerii moldoveneşti pentru realizarea şi în continuare a obiectivului strategic de integrare europeană, exprimându-şi încrederea în îndeplinirea eficientă a tuturor angajamentelor asumate de ţară în raporturile cu instituţiile europene. În cadrul întrevederii cu preşedintele Parlamentului RM, Marian Lupu, oficialul european a salutat voinţa politică care există în Republica Moldova în direcţia realizării reformelor democratice, remarcând, totodată, importanţa continuării transformărilor în domenii precum mass media, justiţia etc. Marian Lupu a apreciat înalt cooperarea R. Moldova cu Consiliul Europei. Potrivit spicherului, Parlamentul de la Chişinău s-a angajat plenar în procesul complex de implementare a reformelor europene, inclusiv prin realizarea unui program calendaristic de onorare a obligaţiunilor faţă de Consiliul Europei, care a fost îndeplinit practic integral, cu excepţia unui singur document – Codul educaţiei. Acesta va fi examinat până la finele anului curent. Prim-ministrul Zinaida Greceanâi a comunicat oficialului european că, în conformitate cu obligaţiile asumate, în Moldova se realizează măsuri relevante pentru consolidarea democraţiei. Un subiect, abordat în cadrul întrevederii cu prim-ministrul a vizat alegerile parlamentare din 2009. Premierul a afirmat că autorităţile moldovene vor depune toate eforturile ca acest scrutin electoral să fie organizat la cel mai înalt nivel, conform normelor şi principiilor democratice europene. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a informat pe preşedintele APCE despre principalele probleme ale sistemul democratic din R. Moldova, referindu-se în special la problemele ce ţin ce libertatea de exprimare, accesul partidelor de opoziţie la IPNA „Teleradio-Moldova”, încercarea autorităţilor centrale de a submina autorităţile locale etc. Preşedintele APCE a accentuat că Consiliul Europei nu va înceta monitorizarea R. Moldova până nu va avea o dovadă clară despre realizarea reformelor. Preşedintele APCE se află în vizită oficială în Republica Moldova între 6 – 9 iulie curent.