Preşedintele ANP: Producătorii din Moldova bat alarma
https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-anp-producatorii-din-moldova-bat-alarma-7966_972665.html
Producătorii din Moldova resimt deja consecinţele crizei financiare mondiale, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor (ANP), Vasile Tarlev, citat de Info-Prim Neo.
Vasile Tarlev a declarat miercuri, 19 noiembrie, într-o conferinţă de presă că, în opinia producătorilor, criza financiară globală va afecta neapărat R. Moldova. „Nu trăim într-un spaţiu cosmic izolat şi dorim noi sau nu, suntem afectaţi de efectele crizei”.
Potrivit preşedintelui ANP, producătorii bat alarma că nu pot obţine credite bancare. Lipsa mijloacelor în circulaţie a fost şi unul din motivele din care întreprinderile viti-vinicole au întâmpinat dificultăţi la comercializarea producţiei.
Fluctuaţii de pe piaţa valutară, deprecierea euro şi a dolarului, au afectat în special exportatorii, a spus Tarlev. El a menţionat că a primit recent sesizări în acest sens şi de la întreprinderile de construcţii şi transportatorii de mărfuri.
Pentru depăşirea efectelor crizei, ANP propune să fie elaborat un program naţional cu genericul „Moldova 2020 – economie inovaţională, societate informaţională, oameni înstăriţi”. Tarlev a chemat asociaţiile profesionale să ia parte la elaborarea programului, care urmează a fi discutat în cadrul unui for până la sfârşitul anului.
Potrivit lui Vasile Tarlev, din ANP fac parte în total circa 500 de agenţi economici, atât cu capital privat, cât şi cu capital de stat. 10 întreprinderi unde statul deţine cotă parte au ieşit recent din asociaţie. Tarlev susţine că directorii întreprinderilor au fost impuşi să iasă din ANP, fiind ameninţaţi cu eliberarea din funcţiile deţinute. Aceasta ar face parte dintr-un scenariu de discreditare a fostului prim-ministru, care s-a lansat de curând în politică preluând preşedinţia partidului Uniunea Centristă din Moldova.