logo

Președintele a promulgat rapid legea privind sistemul electoral mixt pentru a evita protestele, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/presedintele-a-promulgat-rapid-legea-privind-sistemul-electoral-mixt-pentru-7978_1035883.html

Președintele Igor Dodon a promulgat în timp foarte scurt sistemul electoral mixt pentru a evita pregătirea unor scenarii de proteste. Declarații în acest sens au fost exprimate în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

În opinia politologului Stas Vartanean, cu cât mai mult timp ar fi stat legea pe masa președintelui, cu atât mai multe presiuni ar fi parvenit atât din țară, cât și de peste hotare. „Din punct de vedere politic și din punctul de vedere al președintelui, aceasta este o acțiune normală, legală”, a spus Stas Vartanean.

Analistul politic Cornel Ciurea a menționat în cadrul aceleași emisiuni că noul sistem este convenabil în primul rând Partidului Socialiștilor, cel puțin din punct de vedere teoretic. „Cum se va întâmpla în practică, urmează să vedem, dar reieșind din considerente generale, socialiștii nu ar trebui să aibă de pierdut”, a spus Cornel Ciurea.

Jurnalistul Alexandru Stahurschii consideră că regulile nu trebuie schimbate în timpul jocului, astfel, schimbarea sistemului electoral trebuia făcută după alegerile parlamentare din anul 2018, pentru următoarea generație de politicieni.

Parlamentul a votat joi, 20 iulie, în lectură finală proiectul de modificare a Codului Electoral prin care se trece de la sistemul proporțional de vot, pe liste de partid, la cel mixt, în care jumătate din deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar cealaltă în circumscripții uninominale.