Premierul Vasile Tarlev vrea să scutească Guvernul de responsabilităţi financiare în cazurile pierdute la CEDO
https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-vasile-tarlev-vrea-sa-scuteasca-guvernul-de-responsabilitati-financiar-7967_963651.html
Premierul Vasile Tarlev vrea să scutească Guvernul de responsabilităţile financiare în cazurile pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
În cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri, de miercuri, 21 februarie, Tarlev a solicitat Ministerului Justiţiei să înainteze propuneri, conform practicilor internaţionale, care ar stipula, în cazul neexecutării deciziilor judecătoreşti sau a luării unor decizii incorecte, responsabilitatea organului sau funcţionarului public respectiv, nu a Guvernului.
Tarlev consideră incorect faptul că CEDO condamnă Guvernul, şi nu, cităm: „municipiul Chişinău sau fostul primar care a făcut business şi nu a executat hotărârile judecătoreşti”, menţionând că o mare parte din cazurile pierdute la Strasbourg vizează ilegalităţi din capitală.
Premierul a mai specificat că este departe de gândul că toţi judecătorii sunt corupţi, „aşa cum se vorbeşte despre sistemul judecătoresc din R. Moldova”. Totodată, însă, potrivit lui, „nu este bine când judecătorii nu au responsabilităţi, ci numai împuterniciri, precum imunitate pe viaţă pentru ei şi familiile lor”, salariu asigurat, posibilitatea de a examina dosare „în termene rezonabile care pot dura de la o oră până la câţiva ani în funcţie de interesul cuiva”.
CEDO a condamnat R. Moldova în ultimele 20 luni, în circa 30 de cauze. Numai la sfârşitul anului trecut, pe 25 de cauze pierdute, Guvernul urma să achite o sumă de circa 5 milioane de lei.
În total, R. Moldova a fost condamnată de Curtea de la Strasbourg în 50 de cazuri, prima condamnare având loc în decembrie 2001. Experţii susţin că RM are cele mai multe dosare pierdute la CEDO raportat la numărul de locuitori.
[Notă Info-Prim Neo:]
Deja de circa 1 an legislaţia R. Moldova reglementează situaţiile la care se referă premierul Vasile Tarlev. La 9 martie 2006, Parlamentul de la Chişinău a aprobat Legea 238, care prevede că statul are drept de regres împotriva persoanelor a căror activitate, cu intenţie sau din culpă gravă, a constituit temei pentru adoptarea hotărârii privind plata obligatorie a sumelor stabilite prin hotărâre a Curţii sau prin acord de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei.
Legea mai prevede că sumele stabilite prin hotărârea Curţii urmau să se restituie integral, în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către persoanele care, cu intenţie sau din culpă gravă, au condiţionat achitarea obligatorie a acestor sume de către R. Moldova.
În sensul Legii nominalizate, agentul Guvernamental era obligat să informeze procurorul general şi Consiliul Superior al Magistraturii despre toate cazurile când, prin hotărâre a Curţii sau prin acord de soluţionare amiabilă a cauzei, RM este obligată să plătească sume băneşti.
Totodată, legea prevede achitarea incontestabilă, de către Ministerul Finanţelor, a sumelor pentru repararea echitabilă a prejudiciului şi compensării celorlalte cheltuieli, precum şi celor stabilite prin acordul de soluţionare pe cale amiabilă, indiferent dacă sunt sau nu sunt prevăzute mijloace pentru acest scop în Legea bugetului de stat.
Respectiva lege a intrat în vigoare odată cu publicarea, la 14 aprilie 2006, în „Monitorul Oficial al R. Moldova”.