logo

Premierul Vasile Tarlev va participa la reuniunea CEFTA


https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-vasile-tarlev-va-participa-la-reuniunea-cefta-7965_958735.html

Priemierul Vasile Tarlev, în fruntea unei delegaţii moldoveneşti, va participa la Reuniunea şefilor de guverne privind extinderea simultană şi introducerea amendamentelor în Acordul de liber schimb din Europa Centrală (CEFTA), ce se va desfăşura la Bucureşti pe data de 6 aprilie curent, informează Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat al serviciului de presă al Guvernului. La Reuniune vor participa delegaţii ţărilor din Europa de Sud-Est, care sînt parte la acordul respectiv şi ale ţărilor negociatoare, printre care este şi Moldova. În calitate de premier al unei ţări negociatoare, prim-ministrul Tarlev va rosti un discurs privind extinderea şi modificarea CEFTA. Reuniunea se va încheia prin adoptarea unei Declaraţii Comune privind Principiile Cheie care stau la baza negocierilor. Programul primului-ministru Vasile Tarlev include o întrevedere cu primul-ministru României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, se mai menţionează în comunicat. Acordul Central European referitor la Comerţul Liber a intrat în vigoare în 1993, şi are drept obiective stabilirea unui teritoriu comercial liber prin intermediul liberalizării relaţiilor comerciale comune şi înlăturarea barierelor tarifare şi non-tarifare la comerţ în timpul perioadei de tranziţie, notează Info-Prim Neo.