Premierul Vasile Tarlev este îngrijorat de acumularea noilor datorii la buget
https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-vasile-tarlev-este-ingrijorat-de-acumularea-noilor-datorii-la-7966_968381.html
Premierul Vasile Tarlev este îngrijorat de acumularea noilor datorii la buget, după efectuarea amnistiei fiscale şi cere luarea unor acţiuni radicale de la ministerele de ramură în vederea executării întocmai a bugetelor, transmite Info-Prim Neo.
„Odată cu amnistia fiscală, categoric nu se acceptă acumularea noilor datorii curente. Amnistia a fost făcută şi nu cred că va repeta în următorii 15 sau 20 de ani. Noi am amnistiat mai mult de 4 mlrd de lei, am oferit businessului ocazia să înceapă de la foaia curată, să lucreze cinstit, am minimalizat povara fiscală, acum însă este necesar să asigurăm executarea şi disciplina”, a declarat premierul la ultima şedinţă a Cabinetului de miniştri.
Primordiale, potrivit lui, urmează să fie onorarea obligaţiunilor faţă de bugetul asigurărilor sociale şi achitarea salariilor.
Tarlev a cerut Ministerului Economiei şi Comerţului să instituie, împreună cu Inspectoratul muncii, sindicatele şi patronatele, acţiuni radicale împotriva agenţilor economici care nu-şi onorează obligaţiunile faţă de salariaţi. „Ei înşişi declară că angajaţii pleacă peste hotare şi n-au braţe de muncă, dar cum să nu plece dacă având un loc de lucru nu primeşte salariu, nemaivorbind de faptul că este unul modest”, a menţionat Tarlev.
Totodată, premierul a cerut mediatizarea numelor acelor agenţi economici care nu-şi onorează obligaţiunile faţă de Fondul asigurărilor de asistenţă socială.
Potrivit unor informaţii, neconfirmate oficial, de la începutul anului curent Inspectoratul fiscal principal de stat a înregistrat acumularea a noi datorii ale agenţilor economici de peste 400 mln de lei către toate bugetele.