logo

Premierul va efectua o vizită în Franţa


https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-va-efectua-o-vizita-in-franta-7965_989400.html

Între 12-14 aprilie, Vlad Filat va efectua o vizită în Franţa. Prim-ministrul va fi însoţit de vicepremierii Iurie Leancă şi Valeriu Lazăr, viceministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Dorin Recean, viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Viorel Guţu, alte persoane oficiale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Moldova, transmite Info-Prim Neo. Iurie Leancă a menţionat că relaţiile moldo-franceze sunt importante din punctul de vedere al dialogului politic, rolului pe care în deţine acestă ţară în UE, dar şi din perspectiva relaţiilor economice bilaterale, atragerii investiţiilor franceze în modernizarea economiei Republicii Moldova. Vlad Filat a spus că, în afară de întrevederile programate cu oficialii francezi, vor avea loc întâlniri cu firme care investesc sau care au interes să investească în Moldova. Premierul a reiterat în context solicitarea către ministerul de externe de a examina rolul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare, urmând ca reprezentanţele economice de pe lângă acestea să-şi intensifice activitatea, în special sub aspectul promovării oportunităţilor investiţionale ale ţării peste hotare.