Premierul scoate ministerele la raport
https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-scoate-ministerele-la-raport-7965_990745.html
Premierul Vlad Filat este nemulţumit de activitatea ministerelor şi le cere să prezinte, săptămâna viitoare, rapoarte despre cum îşi îndeplinesc sarcinile pe carele au, transmite Info-Prim Neo.
„Vreau ca instituţiile statului să-şi facă bine datoria”, a declarat Vlad Filat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Solicitat de presă să precizeze despre care anume ministere este vorba, premierul a dat exemplul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, care încă nu a prezentat soluţii pentru ieftinirea paşapoartelor biometrice.
Ministrul Pavel Filip a spus jurnaliştilor după şedinţă că, de fapt, era vorba de elaborarea unei metodologii de calculare a preţurilor paşapoartelor şi că proiectul deja a fost prezentat Guvernului, însă nu cunoaşte de ce nu a ajuns la premier.