logo

Premierul României și-a dat demisia


https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-romaniei-si-a-dat-demisia-7965_1097520.html

Premierul României, Nicolae Ciucă, pleacă din funcție. Odată cu terminarea grevei din educaţie, în urma adoptării de către Guvern a mai multor măsuri privind salarizarea din sistemul de învăţământ, Nicolae Ciucă spune că a venit momentul să-şi încheie mandatul de prim-ministru, transmite IPN:

„Sunt convins că toată lumea se aștepta. În urmă cu aproximativ două săptămâni am ieșit în declarație comună și ne-am asumat cu toții că rotativa nu se petrece pe 25 mai, așa cum era asumat, ci ne asumăm responsabilitatea astfel încât să închidem conflictul de muncă din educație”, a spus oficialul luni într-o conferință de presă.

Oficialul român a menționat că urmează să meargă la Palatul Cotroceni pentru formalizarea demersului, iar apoi vor putea începe procedurile pentru efectuarea rotativei guvernamentale.

„Imediat după aceasta vom avea un Guvern interimar, care va funcționa până în momentul în care se va finaliza învestirea unui nou Guvern, care sperăm să fie învestit până la finele săptămânii. Noi ne-am propus ca până joi să avem Guvernul învestit și în felul acesta să putem să ne ocupăm de probleme pentru tot ceea ce înseamnă guvernarea unei țări. Doresc la final de mandat să mulțumesc celor cu care am lucrat în această perioadă”, a notat premierul român în demisie.