logo

Premierul la Taraclia: Îmi doresc ca Moldova să devină o țară europeană și un loc al păcii


https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-la-taraclia-imi-doresc-ca-moldova-sa-devina-7965_1104746.html

De Ziua Culturii Bulgare și a Scrierii Slave, premierul Dorin Recean a îndemnat la unitate pentru atingerea scopului de țară – integrarea europeană, care va asigura pace, libertate și bunăstare. Mesajul a fost transmis în cadrul unui eveniment cultural desfășurat la Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia, transmite IPN.

„În unitate este puterea. Îmi doresc ca Moldova să devină o țară europeană. Un loc al păcii, prosperității și bunăstării tuturor oamenilor acestei țări. Este singura cale pentru dezvoltarea Republicii Moldova”, a accentuat premierul.

Șeful executivului a vorbit despre avantajul diversității etnice și al dialogului intercultural din țara noastră, care ne îmbogățesc patrimoniul național. „Noi toți suntem Moldova, chiar dacă reprezentăm etnii diferite și vorbim limbi diferite. Limba bulgară este unica limbă cu grafie chirilică din Uniunea Europeană, iar cultura noastră va deveni parte integrantă și va oferi diversitate patrimoniului cultural european”, a spus premierul.

Prim-ministrul a îndemnat comunitatea locală să susțină direcția europeană a Republicii Moldova și a relevat, în context, relațiile excelente ale țării noastre cu Bulgaria, care a parcurs același drum. De asemenea, premierul a salutat hotărârea autorităților de a transforma universitatea din Taraclia în una regională, europeană, care să acopere necesitățile de studii ale etnicilor bulgari și ale altor naționalități din regiune.

În cadrul vizitei sale la Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia, premierul a depus flori la Monumentul Sfinților Chiril și Metodie, creatorii alfabetului chirilic, utilizat pentru scrierea în limba bulgară.

Prim-ministrul Recean a avut o întrevedere cu autoritățile publice locale și reprezentanții serviciilor desconcentrate din raionul Taraclia, locuit preponderent de etnici bulgari. El a vorbit despre necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile publice centrale și locale pentru asigurarea condițiilor mai bune de trai pentru oamenii de toate etniile, dar și pentru accelerarea procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană.

De asemenea, premierul a subliniat importanța referendumului privind integrarea Republicii Moldova în UE, care se va desfășura în toamna acestui an. „Ancorăm ireversibil țara noastră pe calea europeană și construim o Moldovă pașnică, multiculturală, în care cetățenii se tratează cu respect, iar statul are grijă de oameni. Tot ce facem astăzi – numeroase proiecte de infrastructură și dezvoltare vor schimba în bine orașele și satele din toată țara și vor aduce Europa la noi acasă”, a mai spus prim-ministrul Dorin Recean.