logo

Premierul a participat la reuniunea CSI


https://www.ipn.md/index.php/ro/premierul-a-participat-la-reuniunea-csi-7965_1020440.html

Republica Moldova mizează în continuare pe dezvoltarea, în cadrul Comunităţii  Statelor  Independente (CSI), a schimburilor comercial-economice, pe consolidarea capacităţii acordului privind zona de comerţ liber şi pe cooperarea în sfera industriei, energiei şi transporturilor. Declaraţia aparţine premierului, Chiril Gaburici, şi a fost făcută în cadrul şedinţei Consiliului şefilor de Guverne al CSI, la care a participat vineri, 29 mai, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Guvern se precizează că în cadrul reuniunii au fost examinate circa 20 de subiecte, iar premierul Gaburici a semnat mai multe documente privind cooperarea comercial-economică, precum şi cooperarea serviciilor de arhivă.

Tot astăzi, şefii delegaţiilor statelor CSI au fost primiţi de către preşedintele  Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev. Preşedintele kazah a prezentat o informaţie privind ultimele evoluţii cu referire la opţiunile de integrare, care se dezvoltă în spaţiul Comunităţii  Statelor  Independente.