logo

Precizările APP privind procedura de preluare a gărilor și stațiilor auto


https://www.ipn.md/index.php/ro/precizarile-app-privind-procedura-de-preluare-a-garilor-si-7966_1106612.html

Agenția Proprietății Publice insistă că nu există niciun factor legal care ar împiedica preluarea unilaterală a gărilor și stațiilor auto. După ce, în anul 2022, statul a decis să rezilieze contractul de parteneriat public-privat cu SRL „Gările Auto Moderne”, compania a contestat decizia și a solicitat instanței de judecată suspendarea executării acesteia. Solicitarea însă a fost respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs. Partenerul privat a refuzat să coopereze în mod voluntar, forțând autoritățile să inițieze procedura de preluare unilaterală în administrarea statului a gărilor și stațiilor auto, transmite IPN.

Potrivit APP, statul a pornit procesul de preluare unilaterală a activelor gestionate în cadrul parteneriatului public-privat inițiat în 2018 după ce a constatat că partenerul privat SRL „Gările Auto Moderne” nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. „Partenerul privat nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupunea garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract, fapt care a servit temei de rezoluțiune a contractului”, se arată într-un comunicat de presă al APP.

Instituția dă asigurări că toate măsurile luate sunt în interesul public și vizează restabilirea unei gestiuni legale a celor 30 de gări și stații auto din țară. „Înțelegem importanța acestei infrastructuri pentru cetățeni și, de aceea, s-a dispus ieșirea imediată în teren a unei comisii specializate care inițiază transferul Complexului unic al Gărilor și Stațiilor Auto în gestiunea întreprinderii de stat „Direcția pentru exploatarea imobilului”. Această decizie are ca scop menținerea continuității serviciilor de transport pentru populație, iar orice perturbări temporare vor fi soluționate cu promptitudine”, se mai arată în comunicat.

În această dimineață, reprezentanții Agenției Proprietății Publice și-au făcut apariția la SRL „Gările Auto Moderne” pentru a prelua forțat activele din gestiunea companiei. Andrei Iosip, reprezentantul SRL „Gările Auto Moderne”, a declarat că, potrivit prevederilor legale, era obligatorie invitarea partenerilor pentru audieri în legătură cu circumstanțele emiterii ordinului cu privire la preluarea unilaterală. Potrivit lui, tot legea prevede dreptul de a contesta, și anume urma să fie depusă cererea prealabilă la autoritate și cererea de suspendare, ulterior, în cazul în care se va emite un act care nu satisface interesele companiei, aceasta să-și exercite dreptul de a contesta acest act în instanță.