Precedentele Kosovo şi Moldova. Comentariu de Nicu Popescu, Consiliul European pentru Relaţii Externe, Londra

Declaraţia de independenţă a Kosovo relansează câteva dezbateri fundamentale în relaţiile internaţionale – de la principiul integrităţii teritoriale a statelor până la locul Rusiei în sistemul de securitate european. Pentru o serie de state afectate de mişcări secesioniste, însă, cea mai delicată discuţie politică se referă la aşa numitul «precedent Kosovo». Realitatea, însă este că nu există un precedent Kosovo, ci câteva precedente Kosovo. [Este Kosovo un precedent?] Kosovo este un precedent atât timp cât mulţi mulţi actori politici relevanţi, fie în Abhazia, Transnistria, Cipru de Nord, Rusia, sau chiar R.Moldova, cred că Kosovo este un precedent. Statele din Uniunea Europeană (Cipru, Spania, Romania, Grecia, Slovacia) care ezită să recunoască declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo recunosc implicit această situaţie drept un precedent. Pentru alţi actori politici internaţionali Kosovo nu constituie un precedent. În astfel de situaţii adevăruri absolute nu există, şi unele guverne decid ca declaraţia de independenţă a Kosovo este un precedent, iar altele nu. Aceste dezbateri vor continua mulţi ani. Important e să folosim argumente care ar limita aplicabilitatea acestui precedent pentru Moldova. [De ce anume Kosovo?] Moldova nu trebuie să accepte doar Kosovo drept precedent. În Balcani există 4 tipuri de precedente: 1) reunificarea forţată a unui stat de către comunitatea internaţională în cadrul unui aranjament confederativ care se centralizează treptat (Bosnia). 2) soluţionarea unui conflict prin decentralizare, dar menţinerea unui stat unitar (Macedonia) 3) secesiunea unei republici cu acordul centrului (Muntenegru care s-a separat cu acordul Serbiei). 4) secesiune unilaterală, recunoscută internaţional fără acordul statului gazdă (Kosovo). Deci, Kosovo este unul din cele 4 precedente balcanice. De ce anume Transnistria sau Abhazia trebuie să urmeze anume opţiunea 4, dar nu 1, 2 sau 3 - este o discuţie lungă, fără un răspuns prederminat. [Câte "precedente" Kosovo?] De fapt Kosovo constituie mai multe precedente. Unele din ele convenabile unor regiuni secesioniste ca Abhazia sau Transnistria, altele nu. De exemplu, Kosovo este un precedent a unei regiuni care se mişcă spre independenţă în calitate de protectorat internaţional, guvernat de ONU, cu trupe NATO (acceptate de Serbia prin acordul de la Kumanovo din iunie 1999), în care alegerile sunt organizate de comunitatea internaţională. Kosovo a fost guvernat de ONU între 1999 si 2008. Abia acum devine formal îndependent, dar în realitate va fi de facto guvernat de către UE pentru înca mulţi ani. Până acum câţiva ani nu se ştia cu certitudine dacă Kosovo va deveni independent sau nu. Acest lucru nu a fost decis în 1999 sau 2001, ci abia recent, după mai mulţi ani în care Kosovo a fost de fapt un protectorat internaţional. Acum aplicarea acestor "precedente" inspirate din Kosovo în cazurile conflictelor post-sovietice ridică urmatoarele întrebări: este gata Rusia să accepte statutul de protectorat internaţional pentru Abkhazia ? Dar trupe NATO în Osetia de Sud sau Transnistria (chiar şi împreună cu trupe ruseşti)? Este gata guvernul condus de Igor Smirnov să accepte organizarea repetată (pe parcurs a 8-10 ani) a alegerilor în Transnistria de catre OSCE? Este gata Transnistria sau Osetia de Sud să fie guvernate de UE sau ONU timp de 8-10 ani înainte de a discuta dacă i se acordă independenţa sau nu? Răspunsurile la aceste întrebari i-ar face pe mulţi la Moscova, Tiraspol sau Sukhumi să nu mai vorbească de precedentul Kosovo. Rusia, în special nu ar accepta o astfel de aplicare a precedentului Kosovo, pentru că ar pierde monopolul de influenţă asupra Osetiei de Sud, Abhaziei şi oarecum a Transnistriei. Alt precedent în cazul regiunii Kosovo este precedentul "independenţei condiţionale", în care regiunea se mişcă spre independenţă în urma implementării unor standarde de guvernare (funcţionalitate a instituţiilor) şi protecţia drepturilor minorităţilor. Situaţia sârbilor este foarte dificilă în Kosovo, dar de exemplu, în Abkhazia sau Nagorno-Karabah nici nu se pune problema revenirii georgienilor sau azerilor (decât după acceptarea independenţei). În Abhazia revenirea georgienilor i-ar transforma pe abhazi într-o minoritate clară. Dilema demografică fundamentală a abhazilor este urmatoarea: "Avem şanse să fim recunoscuţi dacă suntem democratici, dar dacă devenim democratici, înseamnă că trebuie să acceptăm participarea non-discriminatorie a georgienilor în sistemtul politic, şi prin urmare ajungem o minoritate. Prin urmare nu ne putem democratiza, ceea ce scade şansele că vom fi acceptaţi de catre comunitatea internaţională". Or, independenţa condiţională, că unul din elementele precedentului Kosovo, nu rezolvă problema abhazilor. [Precedentul Kosovo şi conflictele post-sovietice] Precedentul Kosovo este recunoaşterea internaţională a separării unilaterale a unei regiuni în care majoritatea absolută a populaţiei dintr-o regiune a fost supusă epurărilor etnice de către statul gazdă (Serbia). Elementul cheie din acest precedent sunt "epurările entice", nu secesiunea. Aceste epurări entice au fost recunoscute de Consiliul de Securitate ONU. Nici Abhazia, nici Osetia de Sud, nici Transnistria – nu au avut niciodată realităţile demografice ale Kosovo (in Nagorno-Karabah situaţia demografică era similară cu Kosovo). În Transnistria şi Osetia de Sud – nu au existat nici măcar intenţii de a recurge la epurări etnice (în ambele conflicte au murit câte aproximativ 1000), iar în Abhazia – georgienii au fost principalele victime ale epurărilor etnice (abhazii înainte de conflict reprezentau 18% din populaţia regiunii, iar georgienii 48%), cu multe multe crime de război de ambele părti. În lume nu există conflicte secesioniste similare. [Efecte globale?] Deseori este invocat faptul că precedentul Kosovo ar afecta multe state europene sau Canada, de exemplu. Aceste paralele au un bun efect propagandistic, dar sunt oarecum departe de realitate. Să le luăm pe rând. În Irlanda de Nord şi Quebec – statul britanic sau canadian demult au acceptat principiul că dacă majoritatea populaţiei din aceste regiuni va vota în favoarea secesiunii, aceasta va fi acceptată. Marea Britanie acceptă acelaşi principiu în cazul Scoţiei. Majorităţi pentru secesiune nu există în nici una din aceste regiuni (Quebec a avut 2 referendumuri în care secesiunea de Canada a fost respinsă). Nici în Catalonia (Spania) nu exista o majoritate pro-independentă. În Belgia posibilitatea secesiunii este acceptată în principiu (nu neapărat dorită) de ambele comunităţi (unde oricum majoritatea flamăndă a tării aparent intenţionează să se separe de minoritatea valonă). Există probablitatea că Kosovo va fi un stat semi-recunoscut, ca Taiwan. Dar în acest caz Kosovo nu ar reprezenta nimic nou, ci ar confirma "precedentul Taiwan", în loc să creeze un precedent nou. Colegul meu de la ECFR Jose-Ignacio Torreblanca defineşte precedentul Kosovo în urmatorul mod : "Independenta Kosovo este un precedent pentru cei care recurg la epurări etnice sau genocid, sau nu respectă drepturile fundamentale ale omului. Acesta nu este un precedent pentru statele democratice. Singurii responsabili pentru independenţă Kosovo sunt sârbii, nu americanii sau europenii. Nu trebuie să fim impresionaţi de argumentele culese din dreptul internaţional. Aceste argumente sunt invocate regulat de către cei care sistematic abuzează dreptul internaţional prin faptul că nu respectă angajamentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului pe care şi le-au asumat." [Chisinăul promovează «precedentul Kosovo»] Declaraţia de independenţă a Kosovo este aştepată de 2-3 ani, iar Chişinaul nu a venit cu nimic altceva decât cu o reacţie improvizată şi impulsivă. Moldova trebuia să vină cu o reacţie calmă care delimita clar statele care au recurs la epurări etnice (Serbia), si cele care nu au recurs (Moldova). Moldova a făcut contrariul. Declaraţia parlamentului despre Kosovo afirmă că situaţia creată "contribuie în mod direct la provocarea separatismului, unul din principalele pericole ale secolului XXI, generează escaladarea tensiunii nu numai în Balcani şi în întreaga Europă, dar şi într-un şir de alte regiuni ale lumii". În esenţă, declaraţia parlamentului, în loc să delimiteze problema Transnistreană de precedentul Kosovo, aruncă în aceeaşi oală toate separatismele din lume. Inclusiv Transnistria. În plus, declaraţia parlamentului acceptă definiţia ruso-abhazo-transnistreană a «precedentului Kosovo». Acest lucru poate fi uşor evitat invocând argumentele de mai sus, diluând şi lărgind însăşi definiţia acestui precedent, astfel încât să o facă inacceptabilă la Tiraspol sau Moscova. Bunăoară, reacţia Georgiei a fost calculată, argumentată şi pregatită din timp. Saakashvili a declarat: "E o diferenţă mare dintre situaţia din Kosoco şi Georgia. Kosovarii sunt şi ei victime ale epurărilor etnice, pe când în regiunile separatiste ale Georgiei, anume autorităţile separatiste au recurs la epurări etnice". Deci, în loc să arunce toate separatismele în acelaşi coş, a fost evidenţiat argumentul central care a dus la independenţa Kosovo şi care nu este valabil în Georgia (şi Moldova). [Kosovo : începutul unei dezbateri] Dacă se doreste evitarea asa-numitului "precedent Kosovo", trebuie rediscutată, în primul rând, definiţia acestui concept. Independenţa Kosovo nu este un precedent, ci o serie de precedente. Multe dintre aspectele cărora nu ar fi acceptabile Rusiei sau regiunilor secesioniste post-sovietice. Secesiunea unilaterală (precedentul invocat de Rusia) este o realitate, dar practic toate regiunile secesioniste post-sovietice sunt foarte - foarte departe de realităţile care au propulsat Kosovo spre independenţă. Oricum, se va mai discuta încă mulţi ani în ce constituie "precedentul Kosovo". Însă această discuţie este cu mult mai nuanţată decât o prezintă Rusia sau regiunile secesioniste existente. Moldova sau Georgia pot utiliza multe din elementele precedentelor Kosovo pentru a-şi promova interesele. Deocamdata mesajele politice de la Chişinau legate de Kosovo merg în direcţia opusă. Ele sugerează paralelisme inexistente dintre Transnistria şi Kosovo.