 |
|
| Dionis Cenușa, Columnist principal | |
Integrarea candidaților din Parteneriatul Estic - Ucraina, Moldova și Georgia - reprezintă un obiectiv geopolitic și de securitate, nu doar un raționament mecanic al politicii de extindere a UE. Această abordare poate semnaliza unele diferențe incipiente și sectoriale, de ordin conceptual și practic, în modul în care UE aplică logica de aderare țărilor candidate din Balcanii de Vest și cele din Parteneriatul Estic.
Din punct de vedere conceptual, UE este guvernată de o majoritate a forțelor politice supranaționale și naționale, care percep extinderea spre est ca o investiție în securitatea europeană împotriva forței distructive a Rusiei. Acest lucru nu se regăsește (încă) în politica de extindere a UE, la nivel de proceduri tehnice și, doar parțial, este reflectat în evaluările din capitolele de aderare privind relațiile externe (Capitolele 30-31). De asemenea, argumentul de securitate domină discursul politic din spatele scenariilor viitoarelor valuri de extindere. În același timp, la nivel practic și operațional, în unele cazuri UE întâmpină dificultăți să demonstreze imparțialitate continuă și necondiționată în ceea ce privește cerințele de aderare față de toate țările candidate. Acest lucru a fost evident în modul în care Bruxelles-ul tolerează nealinierea sancțiunilor de către Serbia împotriva Rusiei, deși este dură față de Georgia, unde sancțiunile sunt aplicate destul de selectiv. În loc să trateze țările candidate în mod egal, mai ales că atât Serbia, cât și Georgia sunt guvernate de elite acuzate de suprimarea instituțiilor democratice, UE este dispusă să penalizeze Georgia și să valideze comportamentul guvernului sârb. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că dintre toate cele 10 țări candidate, Serbia are cele mai strânse legături cu Rusia, urmată de Turcia.
Orice fel de tratament duplicitar atribuit UE poate compromite intenția de a pregăti țările candidate pentru un val de extindere în 2030 (Politico, August 2023). Unele guverne naționale din cele 10 state candidate pot recurge la discursuri egocentrice privind aderarea europeană. Alții pot folosi populismul eurosceptic pentru a-și acoperi eșecurile reformei cu acuzații de favoritism geopolitic în relațiile cu Bruxelles-ului cu alte țări candidate. Din acest punct de vedere, termenul 2030 pentru o nouă extindere necesită o simbioză perfectă între succesul în transformările țărilor candidate și evaluarea imparțială de către UE, care generează concurență bazată pe merite, nu pe criterii geopolitice.
(Anti-)modelul Balcanilor de Vest
Abordarea UE privind extinderea blocului nu are o diviziune geografică formală între Parteneriatul Estic și candidații din Balcanii de Vest, inclusiv Turcia. Deși persistă opinia că noii candidați din Est au dinamizat procesul, cei din Balcanii de Vest se află într-o situație ostatică de negocieri lente și nebuloase de aderare, compromise de rezervele UE, pe de o parte, și de stagnarea proceselor de transformare la nivel local, pe de altă parte. Regimul lui Alecsandar Vučić din Serbia și regiunea pro-sârbă din Bosnia și Herțegovina alimentează un (anti-)model de integrare europeană la nivel subregional. Inspirat de actul de balansare folosită de premierul maghiar Viktor Orban, liderul sârb recurge la tactici de cooperare și confruntare („hedging”) pentru a extrage o atitudine de toleranță de la Bruxelles, inhibând latura sa de condiționalitate privind accesul la fondurile de preaderare.
Interdependența UE cu resursele sârbe de litiu și (de)escaladarea Belgradului în raport cu Kosovo mențin Bruxelles-ul într-o incertitudine strategică. Intenția UE este de a combina un parteneriat reciproc avantajos cu Serbia în domeniul resurselor minerale critice cu revigorarea dialogului de aderare, „tranziția verde” și investiția în „autonomia strategică europeană” și reducerea dependenței de China (“de-risking”). Minusul major este că în acest proces UE reduce benevol exigența față de criteriile politice de aderare în raport cu Serbia, care, deocamdată, sunt sacrificate în folosul resurselor de litiu sârbe. De asemenea, acțiunile militare ale Rusiei împotriva Ucrainei fac Bruxelles-ul să fie mai precaut față de Belgrad pentru a menține tensiunile sârbo-kosovare într-o marjă gestionabilă. Cu alte cuvinte, pentru a asigura pacea în Balcani și pentru a evita instabilitatea armată în două vecinătăți, Bruxellesul nu pune presiune excesivă asupra regimului lui Vučić. La aceasta contribuie și poziția individuală a statelor membre, precum Franța, care pune în prim plan interesele industriei sale militare, mai degrabă decât convergența țărilor candidate cu politica de sancțiuni a UE împotriva Rusiei. Dominanța priorităților naționale a fost dezvăluită atunci când Emmanuel Macron a justificat, la Belgrad, că Serbia nu are nicio obligație de a-și asuma sancțiuni anti-ruse, deoarece este doar o țară candidată.
(Anti-)modelul alimentat de Vučić în Serbia, dacă nu este umbrit de energia politică pozitivă a aderării la UE în Balcanii de Vest, minimizează posibilitatea ca următorul val de extindere să se materializeze în 2030. )modelul crește prin - odată cu lipsa oricărui proiect competitiv pro-european printre celelalte 5 state balcanice. În fine, renașterea interesului Turciei față de politica de extindere a UE multiplică numărul statelor candidate, care doresc să stabilească o relație de paritate cu UE în procesul de aderare, subminând rolul tradițional de tutelare ("patronizing") al Bruxelles-ului în raport cu țările candidate.
Ucraina, Moldova și Georgia - ambiții ridicate vs. șanse incerte pentru 2030
Din totalul de 10 țări candidate interesate să adere la UE, cele din Parteneriatul Estic sunt printre cele mai avide (dar nu și unicile). Deși Ucraina a deschis ușa politicii de extindere a UE către Moldova și Georgia, acestea din urmă au un avantaj în ceea ce privește aderarea datorită dimensiunii și lipsei agresiunii directe a Rusiei.
În cazul Ucrainei, agenda aderării la blocul european este legată de reconstrucția postbelică a țării, traumatizată de agresiunea continuă a Rusiei la nivel societal, politic și economic. Atingerea acestui obiectiv în doar 5 ani până în 2030 pare un termen limită intangibil, deoarece pe lângă absorbția politicilor europene, întărirea statului de drept și crearea unor politici puternice anticorupție, Kievul trebuie să-și repare economia și infrastructura, dar și să reîntoarcă cei aproximativ 4 milioane de refugiați ucraineni sau cel puțin o parte dintre ei. Un impuls pentru a se îndrepta mai rapid către obiectivul de aderare în 2030 poate fi lipsa unei opțiuni reale de aderare la NATO, care va depinde de termenii negocierilor de pace. Deocamdată, prelungirea războiului diminuează capacitatea Ucrainei de a adera la UE în general și cu atât mai mult în 2030.
Dintre statele care fac parte din aripa estică a politicii de extindere, Moldova are cele mai puține resurse disponibile pentru a progresa pe dimensiunea de aderare atât în ceea ce privește resursele umane competente (emigrație și alte deficiențe demografice), cât și capitalul financiar (datoria de stat, investiții directe limitate, etc.). Doar pe baza unui guvern pro-UE stabilirea unui ritm necesar pentru a accelera negocierile de aderare, care sunt în curs de pregătire, este insuficient. Avantajul Moldovei este că UE este dispusă să o accepte după „modelul cipriot” (IPN, Iulie 2023), adică cu o aderare ulterioară a regiunii transnistrene, dacă reintegrarea țării nu se realizează la timp. Eșecurile reformelor cheie (justiție, anticorupție, reformă administrativă etc.) nu vor fi singura provocare. Întreruperea relațiilor bilaterale cu UE din cauza ciclurilor electorale, în special a alegerilor prezidențiale din 2024 și 2025, poate fi o altă problemă majoră. Un asemenea risc se poate concretiza dacă relațiile UE-Moldova vor rămâne în continuare personalizate și puternic atașate de reprezentanții politici ai partidului de guvernământ actual sau ulterior, în detrimentul procesului de aderare la nivelul instituțiilor.
Complicații majore pentru aderarea până în 2030 sunt foarte reale pentru Georgia dacă actualul guvern („Visul Georgian”) se perpetuează la putere și continuă să obstrucționeze instituțiile democratice. Estimările legate de progresul tehnic în procesul de aderare sunt zadarnice în prezent, deoarece toate procesele sunt pe pauză. UE nu își va revizui decizia de a îngheța statutul de țară candidat al Georgiei decât după ce rezultatele alegerilor parlamentare din 26 octombrie 2024 vor fi clare. Spre deosebire de Moldova, capacitățile Georgiei de a implementa reforme sunt mai mari, inclusiv din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, dialogul politic dintre Tbilisi și Bruxelles, precum și alte capitale europene, este atât de afectat, încât vor fi necesare eforturi diplomatice substanțiale pentru a-l reînvia, inclusiv schimbări politice în statele membre (Germania, Franța, etc.). Având în vedere că Ucraina are o voce puternică în cadrul UE, conflictele guvernului georgian cu Kievul produc zgomot negativ suplimentar în rândul elitelor europene simpatice pentru cauza ucraineană vizavi de meritele Georgiei de a deschide negocierile (precum Ucraina și Moldova).
În loc de concluzii...
Agenda de extindere pentru 2030 este extrem de ambițioasă, atât pentru UE cât și pentru unele state candidate. Totuși, Balcanii de Vest se confruntă cu implicațiile modelului (anti-)tranzacțional promovat de regimul Vučić din Serbia, cu aprobarea directă a Bruxelles-ului. Pe de altă parte, țările candidate la Parteneriatul Estic denotă ambiții sporite de a adera la UE într-un ritm accelerat, încă neafectat de oboseala aderării lente și incerte, în care se află majoritatea țărilor din Balcanii de Vest. Pentru Ucraina, aderarea la UE este de natură existențială, dar atingerea obiectivului depinde de dinamica războiului. Moldova are resurse limitate, iar calitatea reformelor este compensată de un favoritism geopolitic al UE. Rezultatele alegerilor din Georgia din octombrie vor avea un impact asupra dialogului cu UE și, respectiv, dezghețarea procesului de aderare.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.