logo

PPPDA solicită comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor laundromatului rusesc


https://www.ipn.md/index.php/ro/pppda-solicita-comisie-de-ancheta-pentru-elucidarea-circumstantelor-laundromatul-7965_1071097.html

Fracțiunea parlamentară ACUM, Platforma DA solicită constituirea unei comisii de anchetă privind elucidarea tuturor „circumstanțelor care au condus la spălătoria banilor mafiei rusești prin băncile Republicii Moldova”. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost prezentat de deputata Inga Grigoriu într-o conferință de presă, transmite IPN.

Inga Grigoriu a declarat că acesta este un subiect ce datează încă din ani 2010-2014 și care a știrbit imaginea Republicii Moldova pe plan internațional. Totodată, această „spălătorie” a creat un lanț de evenimente nefaste, resimțite și astăzi.  „Din păcate, Republica Moldova a ajuns să fie plasată pe lista statelor monitorizare de instituții internaționale, deoarece a admis ca prin sistemul său judecătoresc și bancar să fie spălați zeci de milioane de dolari, proveniți din economia tenebră din Federația Rusă”, a notat deputata.

Potrivit Ingăi Grigoriu, instanțele judecătorești și executorii judecătorești implicați în aceste tranzacții au jucat un rol determinant în schema de spălare a banilor. „Deciziile judecătorilor au avut rolul de a legitima banii murdari, devenind peste noapte legali”. Parlamentara a mai spus că au fost comise ilegalități pentru ca această schemă să se desfășoare fără impedimente și fără prea multe cheltuieli. În acest scop chiar s-a recurs și la modificări legislative, prin eliminarea plafonului taxei de stat la examinarea litigiilor cu caracter patrimonial în instanțe.

„Constatăm că lipsa de acțiuni în investigarea „laundromatului” și de prevenire a spălării banilor murdari este cauzată și de perpetuarea unei rețele dense de indivizi corupți, interesați de aceste tranzacții criminale”, a remarcat Inga Grigoriu. Potrivit parlamentarei, „totul a fost posibil din cauza unei influențe determinante a factorului politic asupra desfășurării anchetei.

„Actuala majoritate parlamentară, dacă vrea să demonstreze că este interesată real de lupta cu corupția, de eradicarea schemelor frauduloase care au avut un impact extrem de negativ asupra imaginii Republicii Moldova, au vulnerabilizat sistemul financiar-bancar și au supus justiția unui control total de către grupări criminale, este obligată să voteze pentru constituirea acestei Comisii”, a mai spus Inga Grigoriu.

Anterior, comunitatea „WatchDog. MD” a publicat un studiu care arată că, pe parcursul anilor 2010-2014, circa 70 miliarde de dolari americani de la băncile rusești au fost spălați prin intermediul instanțelor și băncilor din Republica Moldova, folosind hotărâri judecătorești ilegale privind datoriile false. Fondurile „curățate” au fost transferate în continuare către un grup de societăți de tip off-shore care au conturi în băncile occidentale.