logo

Poziţia PDM pentru coaliţie va fi la fel de dură ca şi a PL, IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/pozitia-pdm-pentru-coalitie-va-fi-la-fel-de-dura-7978_1021249.html

Poziţia Partidului Democrat în cadrul negocierilor privind crearea coaliţiei majoritare de guvernământ va fi la fel de dură ca şi a Partidului Liberal şi va fi similară celei pe care a ocupat-o PDM în cadrul negocierilor de acum jumătate de an. Astfel de concluzie înaintează analiza „Coaliţia pro-europeană între interesele naţionale şi cele de partid, publicată de IPN astăzi, 6 iulie 2015. Autorul analizei, Valeriu Vasilică, aduce câteva considerente în favoarea concluziei:

În primul rând, PDM s-ar simţi la fel de confortabil, poate chiar mai confortabil, în coaliţia din care lipseşte PL, care se poartă ca un copil capricios. Formatul PCRM-PDM-PLDM i-ar asigura un grad mai înalt de confort psihologic, iar disconfortul în formatul, mai puţin realizabil, dar nu ireal de tot, PSRM-PCRM-PDM, ar putea să nu fie şi el foarte mare. Prin capacităţile de care dispune, PDM va putea oricând da vina pentru deturnarea cursului european pe PLDM şi PL. Dar, pe moment, interesul cel mare al PDM poate fi realizat printr-o coaliţie pro-europeană clară”, se apune în analiză.

„În al doilea rând, PDM se vede într-un viitor nu foarte îndepărtat partidul cel mai important în Republica Moldova, un fel de mega-partid sau PCRM-2, iar cedările mari, chiar şi pe termen scurt, făcute PL-ului ar fi contrare acestor scopuri. Tot ceea ce va accepta PDM, va fi ca cedările să fie făcute din partea PLDM, în sensul funcţiilor şi „sferelor de influenţă”.

Autorul consideră că interesul politic suprem al partidelor, inclusiv ale celor moldoveneşti pro-europene, este obţinerea şi/sau menţinerea puterii, iar orice alte scopuri declarate sunt fie etape intermediare, fie amăgeală politică, fie perversiune politică.