logo

Poziția de start a partidelor pe platformă pro-europeană oficială în prag de an electoral, dezbateri IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/pozitia-de-start-a-partidelor-pe-platforma-pro-europeana-oficiala-in-prag-de-an--7978_1038478.html

Cele mai importante aspecte ale pozițiilor de start ale formațiunilor politice și eventualilor candidați independenți pe platformă pro-europeană oficială în prag de an electoral, în domeniile – social, politic, economic, relațiile cu vecinii de eșichier politic etc. – au fost abordate la dezbaterile publice cu tema: „Poziția de start a formațiunilor politice și eventualilor candidați independenți pe platformă pro-europeană oficială în prag de an electoral”, ediția a 84-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a declarat că majoritatea partidelor politice deja au intrat în campanie electorală, chiar dacă aceasta nu a început oficial. În opinia sa, toate acțiunile întreprinse de către formațiunile politice din Republica Moldova au conotație politică expresă. „Partidul Democrat fiind unul dintre cele două partide care sunt la guvernare încearcă să promoveze acele politici sociale, economice, pe care le-a declarat și trebuie să luăm în considerare că anul în care Guvernul Filip a preluat guvernarea în Republica Moldova era o situație destul de dificilă. Eu nu încerc să dau vina pe careva partide politice din anumite perioade, dar este bine cunoscută și practica tuturor statelor, în special mă refer la statele occidentale, arată că efectele bunei guvernări sau ale unei guvernări proaste le cunoaște următoarea guvernare. Și în acest caz mă refer la guvernarea de astăzi”, a notat purtătorul de cuvânt.

Vitalie Gamurari a menționat că exista un risc ceea ce și-a propus iniția PDM, în contextul în care până alegeri era un an și jumătate, în contextul problemelor dificile cu care se confrunta și se mai confruntă Republica Moldova, în contextul crizei regionale, dar și a pierderii încrederii partenerilor de dezvoltare: „Este foarte greu atunci când ești la guvernare și încerci să implementezi anumite reforme, iar cineva, care de fapt trebuie să devină partener atunci când este vorba despre interesul național, te ponegrește și nu doar la nivel național, dar și internațional”.

În altă ordine de idei, purtătorul de cuvânt al PDM a mai spus că recentul Summitul de la Bruxelles a demonstrat că guvernarea de la Chișinău a atins anumite rezultate și este pragmatică. Potrivit lui, PDM merge în campanie electorală cu lucruri concrete, palpabile și fără a face declarații populiste în contextul în care e clară poziția forțelor de opoziție, de dreapta sau de stânga.

Președintele Grupului parlamentar al popularilor europeni, Valeriu Ghilețchi, a declarat că din punct de vedere politic, Partidul Popular European își va menține susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Considerăm că această cale pe care am obținut anumite progrese în ultimii ani trebuie continuată. Este nevoie de implementat Acordul de Asociere. Este nevoie de continuat implementarea reformelor pentru a avea un stat de drept, pentru a putea atrage ulterior investiții. Pentru noi integrarea europeană rămâne o prioritate și acest lucru cu siguranță va fi menționat atunci când se va vorbi despre poziționarea politică a partidului, atât în campanie, cât și în activitatea pe care o are în cadrul Legislativului”, a notat liderul Grupului parlamentar.

Valeriu Ghilețchi susține că apropierea de spațiul valoric european oferă mai multă securitate, siguranță, certitudine și o perspectivă pentru un trai prosper mult mai bun. Din punct de vedere economic, spune politicianul, Partidul Popula European, împărtășind doctrina conservatoare, popular europeană, e deschis pentru a atrage investiții. În opinia sa, în acest sens formațiunea manifestă o atitudine mai liberală, pentru că își dorește înlăturarea obstacolelor birocratice, liberalizarea pieței pentru a facilita atragerea investițiilor, pentru a constitui locuri de muncă etc. „Din punct de vedere social, suntem mai mult pe partea conservatoare. Credem că în situația în care se află astăzi Republica Moldova, o atenție mai deosebită o merită familiile, adică trebuie să existe politici pro-familie. Este vorba și despre aspectul demografic”, a declarat Valeriu Ghilețchi menționând că, de asemenea, o atenție deosebită va fi acordată păturilor social-vulnerabile.

Ecaterina Mardarovici, directoare executivă a Platformei pentru Egalitate de Gen, a declarat că pe parcursul celor doi ani în care actuala guvernare se află la cârma țării nu au fost resimțite mari divergențe ideologice, chiar dacă doctrinele PDM și a PPEM sunt totuși de stânga și, respectiv, de dreapta. „Bănuiesc că ceea de ce are nevoie Republica Moldova astăzi nu se prea încadrează în aceste divergențe ideologice, deși au fost anumite decizii în Parlament în care am putut să sesizăm anumite lucruri. Chiar dacă spunem că unele partide au pornit astăzi activități cu conotație electorală, pentru orice politician și pentru orice partid a doua zi după alegeri e și prima zi de campanie electorală”, a opinat Ecaterina Mardarovici.

În opinia sa, acest lucru este cu atât mai specific partidelor de guvernare, în condițiile în care orice decizie pe care o iau se va reflecta în votul cetățenilor la viitoarele alegeri. Ecaterina Mardarovici consideră că actualmente mesajul partidelor de la guvernare este destul de convingător pe exterior. Activista susține că este satisfăcută de poziția partidelor de guvernare și de prestația delegațiilor de stat în străinătate, însă în viziunea sa, partidele de guvernare au o problemă foarte mare, ca orice formațiune politică de la putere, pe interior. Și acest lucru se întâmplă, spune Ecaterina Mardarovici, pe motiv că acest mesaj sofisticat, la nivelul cerințelor europene, trebuie reformulat și orientat în interesul cetățenilor. Lidera Platformei a mai spus că partidele politice trebuie să-și consolideze promisiunile electorale pentru viitor și acțiunile din perioada guvernării și aceasta este o sarcină complicată.

Președintele Centrului Social-Politic European, Gheorghe Costandache, a spus că întotdeauna de pe interior se vede într-un fel, iar din afară se vede cu totul altfel. Potrivit lui, promisiunile, dar și programele actualei guvernări sună foarte bine, dar trebuie analizat produsul care rezultă și cum acesta este perceput de populație. În aceste condiții, spune liderul Centrului, și PDM-ului, și PPEM-ului le revine o sarcină dificilă și cu un rezultat foarte bun, cu condiția că vor implementa mecanisme noi, în contextul noilor reguli electorale. În opinia sa, este extrem de important ca toate mesajele să fie prezentate cetățenilor pe înțelesul lor, astfel încât acestea să fie asimilate și să genereze reacții pozitive.

Gheorghe Costandache a spus că sarcinile puse în fața actualei și a următoarelor guvernări sub aspect social, economic, politic, politică externă, prevăzute în Acordul de Asociere cu UE sunt obligatorii. Potrivit lui, integrarea europeană a Republicii Moldova, care este opusul integrării eurasiatice, are avantaje net superioare, pe care uneori cetățenii nu le înțeleg în mod aprofundat. În aceste condiții, sarcina partidelor, a experților și a societății civile este să explice acele norme de bună conduită, de viață decentă cetățenilor prin exemple concrete.

Dezbaterile publice „Poziția de start a formațiunilor politice și eventualilor candidați independenți pe platformă pro-europeană oficială în prag de an electoral”, ediția a 84-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel. Aceasta este cea de-a patra și ultima dezbatere din mini-cilul desfășurat de IPN zilele acestea cu participarea reprezentanților formațiunilor politice de pe patru platforme politice de bază.