Potențialul diasporei la 28 de ani de independență: de la actor politic, până la “talente integre”, Op-Ed

“După practic trei decenii de independență, Moldova pare să aibă o nevoie mai mare de diasporă decât invers…”
---

Independența Moldovei împlinește 28 ani în vara lui 2019. Pe parcursul celor practic trei decenii de independență, dispoziția populației a avut o înclinație preponderent pesimistă. Dominarea sentimentului de neîncredere continuă să impulsioneze instinctele de supraviețuire ale moldovenilor nu doar în limitele frontierelor naționale, ci și peste hotarele țării. Din aceste considerente, rolul diasporei moldovenești este doar în creștere. După schimbările politice din 2009, când Comuniștii au fost înlocuiți de Alianțele pentru Integrare Europeană, clasa politică a început să graviteze în jurul acestui segment lărgit al populației din motive utilitariste, care variază de la activismul electoral până la, mai nou, căutarea de resurse umane profesioniste și integre.

Prioritățile anunțate ale guvernării față de diasporă se încadrează în trei dimensiuni. În conformitate cu clasamentul Premierului Maia Sandu (Gov.md, 16 August 2019), pe primul loc se află asigurarea drepturilor politice și anume dreptul la vot. Cea de-a doua dimensiune se referă la valorificarea potențialului uman al diasporei, acumulat datorită interacțiunilor profesionale și educaționale, peste hotarele țării. A treia prioritate se centrează pe facilitarea reîntoarcerii diasporei. Spre deosebire de drepturile politice ce pot fi ușor înfăptuite, celelalte obiective necesită o voință puternică a moldovenilor plecați de a reveni, dar și o capacitate a Moldovei de a captiva. Cu alte cuvinte, evoluțiile legate de democratizarea politică și modernizarea economiei, dar cel mai mult de combaterea corupției, trebuie să înlăture temerile existențiale ale cetățenilor.

Moldovenii plecați – migranți economici sau diasporă?

Privită în ansamblu ca totalitatea emigranților moldoveni, sezonieri sau permanenți, diaspora este deseori definită ca un grup numeros și omogen de (circa) 1 milion de persoane. Aceasta reprezintă a treia parte a populației țării de 3,5 milioane, care datorită migrației și factorilor demografici negativi s-a comprimat până la 2,9 milioane, în baza estimărilor Recensământului din 2014 (Vezi Tabelul 1). Sursele oficiale, verificabile, divizează însă diaspora în exponenții emigrației definitive (101 mii de persoane) și participanții la migrația temporară (109 mii de persoane) și permanentă (411 mii de persoane). Toate aceste categorii numără în total 512 mii de persoane (Strategia “Diaspora-2025”, Februarie 2016).

Tabel 1. Dinamica demografică a Moldovei, milioane

Sursa: Statistica.md. Începând cu evidența populației din 2004, regiunea transnistreană nu este calculată.

Pe de o parte, în documentele de politici adoptate până acum, profilul diasporei este puternic generalizat. Pe de altă parte, literatura academică oferă o viziune mai restrânsă și precisă vizavi de diasporă. Teoretic, primo, reprezentanții unei diaspore veritabile devin cei ce sunt stabiliți cu traiul în afara locului de trai primar, simbolizat drept „baștină”. Segundo, aceștia se conectează în egală măsură cu statul adoptiv și cu “baștina”. Și, tertio, ei se disting ca grup separat, dar integrat, în interiorul societății adoptive (Rima Berns-McGown, 2008). De aceea, o estimare corectă a dimensiunii diasporei moldovenești nu depășește cifra de 101 mii de persoane. Restul 400 mii de persoane nimeresc mai degrabă în categoria de migranți moldoveni temporari sau permanenți.

Legăturile juridice, profunde sau, din contra, calculate, cu statul vecin (România), construite de către moldovenii cu dublă cetățenie, triplează identitatea majorității moldovenilor plecați. Pe lângă diasporă sau migranți economici moldoveni, aceștia îmbină statutul de cetățean român, cu care primesc dreptul de a se integra în diaspora română. Statistica exactă a moldovenilor cu cetățenie română nu a fost niciodată solicitată sau calculată de sine stătător de către autoritățile Moldovei. Conform speculațiilor politicienilor, dubla cetățenie este răspândită în rândul a cel puțin 1 milion de cetățeni (Europa Liberă, 20 aprilie 2019). Prin urmare, vorbind tehnic, 1/3 din populația țării se poate alătura, cu ușurință, la două diaspore, concomitent.

Dispoziția societală versus potențialul politico-financiar al moldovenilor plecați

Reticența persistentă față de instituțiile publice, cauzată de calitatea serviciilor publice sau administrarea precară a proprietății de stat, a distanțat inevitabil cetățenii de stat. Niciodată de la declararea independenței pe 27 august 1991, potrivit sondajelor existente, moldovenii nu au prognozat viitorul țării cu sentiment încurajator absolut de 50+1%. Iar maximul pozitiv a fost înregistrat în 2005 (43.9%), în timpul guvernării Partidului Comuniștilor, aflat în plină reorientare externă spre Vest. Totodată, percepția negativă a atins un nivel istoric îngrijorător în 2015 (88.1%), când “furtul din sistemul bancar” a bulversat scena politică și l-a propulsat la putere pe oligarhul Vlad Plahotniuc (Vezi Tabelul 2). În rest, atitudinea negativă față de evoluția din țară a prevalat constant – între 45% și 88% (între ianuarie 2001 și ianuarie 2019).

Tabel 2. Încrederea cetățenilor în instituții și dispoziția față de viitorul țării, %

Sursa: IPP, Barometrul Opiniei Publice

Locomotivele de reprezentare a intereselor cetățenilor – partidele politice – activează cu o credibilitate falimentară ce are efect demobilizator asupra prezenței la vot (Vezi Tabelul 2). Indicatorul de participare la alegeri parlamentare a coborât până la 50,5%, fiind cel mai slab din istoria democrației participative moldovenești (în 2014 - 57,2%, 2010 - 63,7%, 2009 - 58,7% și 57,5%, 2005 - 64,8%, 2001 - 67,5%, 1998 - 69,1%, cu cel mai reprezentativ vot la primele alegeri în februarie 1994 - 79,3%). Scrutinul prezidențial din octombrie-noiembrie 2016, de asemenea, a rămas sub nivelul optimismului electoral al anilor 2000’, cu 50,9% înregistrate în primul tur și 53,4% în turul doi. Manifestarea electorală a moldovenilor aflați în străinătate, cu traiul permanent sau în migrație economică, a fost mereu mai mică decât numărul indicat de statistica oficială. Astfel, din cele peste 510 mii de cetățeni care pot vota în străinătate (cifra din Strategia „Diaspora 2025)”, sub 100 mii și-au exercitat dreptul la vot, iar cea mai activă votare a fost în cadrul scrutinului pentru președintele țării, reinstituită în 2016 – circa 138 mii de voturi (Vezi Tabelul 3). În baza metodologiei electorale actuale, este imposibilă diferențierea votului oferit de migranții moldoveni și respectiv de membrii diasporei.
 

Tabel 3. Gradul de participare a cetățenilor moldoveni aflați în străinătate în timpul alegerilor

Sursa: Comisia Electorală Centrală
 

Dinamica votării în străinătate s-ar putea îmbunătăți, datorită revenirii la votul proporțional, efectuată de către majoritatea parlamentară formată din Socialiști și blocul ACUM, în august 2019. Iar ideea „votului prin corespondență”, multiplicarea secțiilor de votare în punctele geografice populate dens de moldoveni (Italia, Rusia) și eliminarea altor restricții, va testa complementar limitele participativității electorale a diasporei și migranților moldoveni.

Cu sau fără valorificarea drepturilor politice, moldovenii plecați pompează continuu resurse financiare în economia țării, prin intermediul transferurilor bănești, fără de care veniturile multor familii rămase ar deveni nesustenabile. Doar în 2018, aceste fluxuri (1,2 mlrd USD) au constituit a unsprezecea parte a Produsului Intern Brut al țării - 11,3 mlrd. USD (Vezi Tabelul 4). Aceste resurse ajung în Moldova, atât din partea diasporei, cât și a migranților, integrați, în toate calculele statistice ale autorităților, într-un grup unic.
 

Tabel 4. Transferurile bănești effectuate de moldovenii plecați

Sursa: Banca Națională a Moldovei. Sunt excluse transferurile în MDL
 

Expansiunea politicilor de stat vizavi de diasporă și migranții moldoveni
 

Guvernele ce au funcționat în perioada 2012-2016 au intensificat politica față de diaspora moldovenească. Programul PARE 1+1, cu acordarea finanțării paralele din partea autorităților și a partenerilor externi, pentru afacerile noi inițiate de migranții moldoveni, reveniți în țară, a fost lansat de către Guvernul lui Vlad Filat în 2010 (HG din 18.10.2010). Ulterior, același Guvern a constituit Biroul pentru Relațiile cu Diaspora prin reorganizarea Cancelariei de Stat (HG din 19.10.2012), a distribuit responsabilitatea pentru diasporă, pe orizontală, către administrația publică centrală (HG din 7.06.2013) și a abrogat structurile vechi dedicate diasporei, create de către PCRM în 2005 (HG din 21.10.2014).

Atitudinea față de diasporă a rămas în ascensiune în timpul guvernării Partidului Democrat (PDM), când au fost instituite Zilele Diasporei (HG din 9.06.2016) și Strategia Diaspora -2025 (HG din 26.02.2016). Totuși, un declin serios în abordarea PDM față de problematica diasporei a intervenit în 2017-2018, când au fost afectate drepturile și potențialul politic al diasporei, din cauza adoptării votului mixt și a limitării activismului politic-electoral - secții de votare insuficiente, prohibiția de finanțare a partidelor sau interzicerea folosirii pașapoartelor expirate. (IPN, 11 Februarie 2019).

Guvernarea coaliției PSRM-blocul ACUM intenționează să elimine toate restricțiile pentru votanții moldoveni din străinătate. În paralel, Premierul Maia Sandu propune crearea unui mecanism “de conlucrare între reprezentanții diasporei și organele administrației publice centrale și […] locale” (Gov.md, 16 August 2019). Conducerea reînnoită a Biroului Relații cu Diaspora (Gov.md, 23 August 2019) urmează să identifice mecanisme ce ar putea transforma experiența diasporei în beneficii practice pentru administrarea afacerilor publice în Moldova.

Tripla necesitate în diasporă: agent politic, “talent integru” și capital uman

Grupul denumit “diasporă”, de către guvernanții moldoveni, reprezintă o colectivitate valoroasă, care s-a adaptat la condiții austere și a acumulat deprinderi profesionale și cognitive, fără vreun ajutor al statului de origine. Cu toate acestea, acest grup a fost tratat în perioada 2009-2016 ca o sursă de voturi și factor determinant în formarea coalițiilor de guvernare. Calitatea de “agent politic” conferită membrilor diasporei a fost vizibilă, de asemenea, în procesele politico-electorale din 2017-2019, când opoziția extra-parlamentară a explorat relațiile cu diaspora pentru a construi legitimate externă. Menținerea acestei tendințe este inevitabilă odată cu liberalizarea completă a dreptului la vot.

Căutarea “talentului” în rândul moldovenilor plecați nu este o noutate, cu o mică excepție. În perioada 2012-2018, politicile de atragere a “creierelor moldovenești” din străinătate ținteau, limitativ, absolvenții instituțiilor educaționale occidentale. Abordarea dată față de diasporă trece printr-o revizuire subtilă, deși esențială. Mai exact, la reformarea instituțiilor statului, premierul Sandu și-a manifestat interesul de a atrage “profesioniști integri în funcții-cheie” din rândul reprezentanților diasporei (Jurnal.md, 4 iulie 2019). Blocul ACUM a făcut primul pas în această direcție, atunci când a inclus reprezentații diasporei în componența Guvernului – Ministerul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan (SUA), Ministrul Finanțelor, Natalia Gavriliță (Marea Britanie) și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu (Franța). Amploarea acestei inițiative deocamdată are dimensiuni reduse, deși guvernarea simte un deficit acut nu atât de personal pregătit, cât de persoane integre. Totuși, atragerea diasporei cu simpatii politice față de blocul ACUM poate deveni o piedică ascunsă pentru depolitizarea adevărată a instituțiilor.

Revenirea diasporei în țară are o importanță majoră pentru refacerea capitalului uman. Totuși, cât timp economia este subdezvoltată, migrația economică trebuie privită ca o sursă de venituri indispensabilă pentru o bună parte din populație. Deocamdată, standardele de viață și cele salariale joase alimentează exodul. Educația și sănătatea sunt printre serviciile vitale, dar nu unicele, care determină plecarea cetățenilor. Cu toate acestea, există anumite servicii, precum cele medicale, care datorită raportului calitate-preț, atrag membrii diasporei, nesatisfăcuți de constrângerile birocratice și alte bariere existente în străinătate. Practica pozitivă a serviciilor medicale poate fi răspândită către alte sectoare pentru a determina re-conectarea diasporei cu baștina, pregătind terenul pentru o eventuală returnare.

În loc de concluzii…

După practic trei decenii de independență, Moldova pare să aibă o nevoie mai mare de diasporă decât invers. Definită în mod generalist, diaspora moldovenească unește concomitent câteva identități, inclusiv asocierea cu statul român. Guvernele moldovenești din 2010 încoace au accentuat rolul diasporei, dar preocuparea lor a fost motivată de puterea sa electorală.

Pe lângă capacitatea de a produce voturi și a influența ecuațiile de putere în Moldova, diaspora capătă și altă importanță. Guvernarea caută cadre profesioniste și integre în interiorul diasporei, pentru a compensa deficitul de cadre necompromise acasă. În fine, atât revenirea diasporei, cât și decelerarea migrației, vor semnala cristalizarea unui model de țară atractiv, care depinde, în egală măsură, de democratizarea politicului, modernizarea economiei și eliminarea corupției din toate sferele afacerilor publice.