logo

Posibilele scenarii legate de numirea lui Dmitri Kozak, opinii


https://www.ipn.md/index.php/ro/posibilele-scenarii-legate-de-numirea-lui-dmitri-kozak-opinii-7978_1043032.html

Fostul ambasador al Republicii Moldova la București, Iurie Reniță, consideră că ar putea exista trei scenarii de numire a reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul Guvernului rus, Dmitri Kozak. Diplomatul le-a făcut publice în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

În opinia lui Iurie Reniță, în primul rând, în stilul care o caracterizează, Rusia l-ar fi putut desemna pe Dmitri Kozak cu de la sine putere. Cea de-a doua variantă ar fi că negocierile s-au purtat exclusiv cu Igor Dodon și cel de-al treilea scenariu ar fi că atât Igor Dodon, cât și reprezentanții guvernării și liderul ei, Vladimir Plahotniuc, au convenit să agreeze această candidatură. „În caz contrar, este dreptul suveran al Republicii Moldova de a se pronunța”, a declarat fostul ambasador. Potrivit lui, este dreptul Moldovei de a accepta sau a respinge orice candidatură fără a da multe explicații.

Directorul de programe al Institutului de Politici Publice, Oazu Nantoi, consideră că este greșit să se înțeleagă că se dorește soluționarea conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova. „Se dorește transformarea Moldovei într-un satelit geopolitic docil al Federației Ruse sub pretextul soluționării conflictului transnistrean, iar așa-zisa federalizare este doar un instrument”, este de părere Oazu Nantoi. În opinia lui, Dmitri Kozak a fost trimis în Moldova tocmai pentru ca să asigure rezultatul alegerilor dorit de Rusia, iar aceasta vrea ca PDM, PSRM și Partidul Șor să aibă majoritatea în viitorul Parlament. „Și în baza acestei majorități, sub pretextul soluționării conflictului transnistrean, Moldova trebuie să fie transformată într-un teritoriu dependent politic de Federația Rusă”, a afirmat directorul de programe IPP.