Populismul și integrarea europeană în Moldova

Op-Ed
	Eșecul în contracararea populismului înseamnă mai puțină integrare europeană și mai puține reforme, adică mai puțină prosperitate și funcționalitate ca stat pentru Moldova...
Dionis Cenuşa

Incapacitatea, pe de o parte, și dezinteresul, pe de altă parte, manifestat de către clasa politică de la Chișinău, de a soluționa problemele reale ale țării, au variat pe parcursul anilor 2009-2016. Populismul însă a servit de fiecare dată drept „colac de salvare” pentru situațiile de criză în care nimereau guvernările corupte, dar totodată proeuropene.

Ceea ce caracterizează populismul moldovenesc, similar populismului din Europa, din Rusia sau din alte regiuni, este învinuirea actorilor externi de eșecurile sau de nerealizările de acasă. Interesul pentru categoriile sociale defavorizate reprezintă o trăsătură complementară caracteristică populismului. Or, grija pentru întreaga societate este înlocuită cu o luptă pentru cauza grupurilor vulnerabile. Acest lucru însă nu se referă sub nicio formă la minorități, folosite de populiști, mai degrabă, în calitate de „țapi ispășitori”.

După preluarea președinției de către socialistului Igor Dodon, populismul forțelor pro-europene este complementat cu cel al opoziției pro-ruse. Cel din urmă este mai sofisticat și în unele privințe mai dăunător decât cel etalat de forțele proeuropene.

Despre populismul forțelor pro-UE

Atunci când guvernele proeuropene din perioada 2009-2015 cădeau, partidele de la guvernare exploatau temerile partenerilor externi, dar în primul rând – pe cele ale propriilor votanți, legate de emergența Rusiei și a opoziției pro-ruse. Ambele lucruri au fost valide, dar s-au întâmplat din cauza guvernanței proaste și a corupției extinse, inclusiv ruinarea continuă a independenței instituțiilor.

În prezent, guvernul pro-european eșuează să producă schimbări radicale, ireversibile și palpabile, care să fie îmbrățișate, fără reticență de societate civilă, presa independentă și cetățenii cu viziuni pro-reformă. Ca și anterior, guvernarea apelează la sensibilitățile și la răbdarea opiniei publice din Moldova și a factorilor de decizie de la Bruxelles, capitalele europene sau Washington (IPN, Ianuarie 2017). Sunt folosite aceleași argumente, potrivit cărora anume Rusia și opoziția pro-rusă împiedică cursul prezentelor și viitoarelor reforme strâns legate de integrare europeană. Despre corupția politică, instituțiile politizate, nivelul alarmant al „statului capturat” și imixtiunea grupurilor oligarhice în procesul decizional nu se vorbește deloc, fie se menționează, dar mai degrabă ca obiective eterne.

În altă ordine de idei, ca soluție salvatoare pentru toate problemele Moldovei răsună, cu periodicitate, aderarea la UE (IPN, Aprilie 2016). Guvernele proeuropene au indus în eroare opinia publică, prezentând perspectiva europeană ca sursă, inclusiv drept condiție, ca reformele și în integrarea europeană să aibă loc în practică. În realitate, deschiderea UE depinde de felul cum sunt făcute temele pe acasă în Moldova și de către autoritățile moldovenești. Evident, pe lângă temele pe acasă, perspectiva europeană depinde, de asemenea, de contextul politic european, care nu este deloc favorabil. Astfel, orice extindere a EU fiind înghețată până cel puțin în 2020. Totodată, însuși proiectul european este supus unei avalanșe de crize interminabile.

Curiozitatea partidului de la guvernare (Partidul Democrat) pentru copiii din regiunea rurală, prin intermediul Fundației lui Vlad Plahotniuc, „Edelweiss”, la fel este o fațetă a populismului. Altfel, jurnaliștii de investigație nu ar fi ridicat problema titlului onorific, acordat, în mod dubios, fundației lui Plahotniuc de către întreprinderea publică „Teleradio-Moldova” pentru cea mai eficientă campanie de ocrotire a sănătății copiilor din mediul rural, desfășurată până acum în Republica Moldova.

Anume populismul, precum și cultura politică joasă a majorității electoratului, le-a permis guvernărilor corupte, dar totodată proeuropene, să se victimizeze permanent, uneori cu succes, folosind de cele mai multe ori factorul geopolitic. Fără o acoperire mediatică suficientă, pe care actuala guvernare, condusă de Partidul Democrat și oligarhul Vladimir Plahotniuc, o deține, instrumentele populiste nu ar fi funcționat atât de bine sau chiar deloc.

Despre populismul forțelor pro-ruse

Populismul forțelor pro-ruse este deocamdată în ascensiune și se va accentua dacă sau odată ce opoziția pro-rusă va ajunge în fruntea guvernării, ca urmare a alegerilor legislative din 2018. Până atunci, președintele Igor Dodon este principala portavoce a populismului, inspirat din propaganda pro-rusă și procesele integraționiste euroasiatice.

Etichete peiorative au fost deocamdată conferite UE și SUA, considerate vinovate pentru menținerea la putere a guvernelor corupte și totodată proeuropene. Retorica anti-oligarhică a opoziției pro-ruse mereu a fost legată de sprijinul pe care Occidentul l-ar fi oferit lui Plahotniuc, iar anterior tandemului Plahotniuc-Filat. Mai recent, Igor Dodon a catalogat, în mod particular, SUA ca fiind sursa financiară pentru activitatea sectorului non-guvernanmental, care ar primi fonduri pentru a lansa retorică anti-rusească în Moldova. Dacă acuzațiile opoziției pro-ruse vor ținti în continuare societate civilă, atunci apropierea de modelul rusesc este inevitabilă, cu consecințe imprevizibile pentru sectorul asociativ, care există din finanțare externă.

Tot în lista „dușmanilor externi” este inclusă și România, pentru faptul că ar sprijini indirect mișcarea unionistă, al cărei obiectiv este dispariția Moldovei ca stat independent, prin reunificarea acesteia cu România. Aceste aspecte au intrat în atenția lui Igor Dodon imediat după ce a preluat efectiv președinția, fiind mereu cartea principală a lui Dodon și a socialiștilor. De aceea, deposedarea ex-președintelui României de cetățenia moldovenească și promovarea activă a identității, istoriei și limbi moldovenești au marcat debutul președinției lui Dodon.

Categoriile sociale preferate de către opoziția pro-rusă sunt grupurile religioase, inclusiv cei care au protestat agresiv contra minorităților sexuale, începând cu 2012, când legea anti-discriminare a intrat în vigoare. Intensificarea opoziției față de minoritățile sexuale reiese și din accentul pus de președintele Igor Dodon pe promovarea valorilor tradiționale. Aceeași motivație se regăsește în propaganda pro-rusă. Or, valorile liberale, printre care drepturilor omului, sunt considerate ca o expresie a influenței nocive a Occidentului, indirect a procesului de integrare europeană, ce ar pune în primejdie fundamentele civilizației creștin-ortodoxe, bazate pe familia tradițională.

O dovadă clară reprezintă primele acțiuni ale președintelui Igor Dodon, cum ar fi distincțiile de stat acordate mamelor cu mulți copii. Faptul conferirii unor asemenea distincții familiilor numeroase nu este în mod obligatoriu ceva negativ. Este însă o problemă când aceasta se face sub pretextul promovării „modelului tradițional creștinesc” (Presedinte.md, Decembrie 2016), care, de facto, contrazice drepturile omului, în particular în partea ce ține de egalitatea de gen. Anterior, în calitate de candidat la funcția de președinte, socialistul Igor Dodon a făcut aluzii sexiste la adresa oponentului său, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, evidențiind indirect că dânsa nu are copii. Un asemenea exces în promovarea familiei tradiționale, și cu mulți copii, implică atât problema egalității de gen, cât și propaganda anti-minorități sexuale, exportată eficient de Rusia în regiune și chiar în unele state UE (Lituania, Letonia).

În linii mari, pentru Dodon și cei care se oglindesc în retorica lui principalii „țapi ispășitori” sunt minoritățile sexuale, acuzate de atentarea la integritate valorilor tradiționale. În comparație cu opoziția pro-rusă, partidele de la guvernare țintesc în promotorii propagandei rusești (jurnaliști ruși, formatorii de opinie), trecuți pe liste negre și deportați din țară (Vezi Tabelul de mai jos).

Judecând obiectiv, subiecții propagandei pro-ruse într-adevăr pot fi asociați cu riscuri pentru securitate informațională a țării, deja subminată de către războiul informațional rusesc. Niciun risc nu poate fi atribuit minorităților sexuale, care conform legislației naționale, angajamentelor față de UE și tratatelor internaționale, trebuie să beneficieze de drepturi egale ca și ceilalți cetățeni.

Tabel. Populismul în Moldova

În loc de concluzie

Problema populismului este esențială pentru viitorul politicii moldovenești, iar în particular – pentru agenda europeană a Moldovei. De felul cum populismul se va transforma și se va extinde va depinde profilul viitoarelor guvernări și calitatea acestora, precum și intensitatea și coerența dialogului în societate.

Acest subiect merită o atenție deosebită cu atât mai mult având în vedere extinderea rapidă a populismului eurosceptic și iliberal în Europa și în Occident, începând cu SUA și Marea Britanie și terminând cu Franța și Germania.

Noua opoziție proeuropeană de la Chișinău (PAS, Platforma DA), deocamdată extra-parlamentară, operează cu o retorică populistă similară. Spre deosebire de opoziția pro-rusă sau cea a partidelor de la guvernare, noua opoziție pro-europeană tinde să îmbine elemente ale populismului cultivat de cele două tabere. Astfel, pentru aceasta principalul vinovat al tuturor problemelor cu care se confruntă Moldova este Plahotniuc, iar a celor viitoare – este opoziția pro-rusă emergentă. Evident, corupția politică, politizarea instituțiilor, regimul politic oligarhizat, criza din sistemul bancar etc. îl vizează direct sau indirect pe Plahotniuc și pe Partidul Democrat. Dar soluționarea acestor probleme necesită instrumente politice și de politici publice reale și nu retorică politică bazată pe ură, antagonism și populism hiperbolizat.

Cetățenii trebuie să fie activizați pentru apărarea instituțiilor democratice și nu strict pentru combaterea unui regim politic oligarhic. În general, democrația moldovenească în sine necesită partide politice noi integre, care se comportă altfel decât forțele de la guvernare sau cele din opoziția pro-rusă (extra-)parlamentară, criticate pentru eșecuri în trecut sau viitor.

În fine, combaterea populismului necesită eforturi colosale prin transparentizarea și responsabilizarea actorilor politici, societății civile și a mass-media, eliminarea imixtiunii bisericii în afacerile politice și limitarea participării acesteia în cele publice (doar în domeniile de sociale – de caritate) și dezrădăcinarea modelului rusesc (crescut sub regimul lui Putin), pe care planifică să-l instaureze forțele pro-ruse, în frunte cu Igor Dodon.

Eșecul în contracararea populismului înseamnă mai puțină integrare europeană și mai puține reforme, adică mai puțină prosperitate și funcționalitate ca stat pentru Moldova. Aceasta va spori fragilitatea statului, dar și numărul de moldoveni dornici să desfacă contractul social cu statul, cu care le este tot mai greu să se identifice.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.