logo

Polonia a donat un lot de echipamente poliției naționale


https://www.ipn.md/index.php/ro/polonia-a-donat-un-lot-de-echipamente-politiei-nationale-7965_1097337.html

Inspectoratul General al Poliției Naționale a primit din partea Poliției poloneze echipamente pentru uz de serviciu și dotarea personalului Poliției. Loturile sunt destinate menținerii capacității de pregătire a polițiștilor în desfășurarea exercițiilor tactice regulate, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al IGP.

 Ministerul polonez al afacerilor interne precizează că lotul a fost donat „având în vedere necesitatea de a consolida guvernul pro-european de la Chișinău și de a asigura un nivel corespunzător de securitate publică”.Donația constă în echipamente și bunuri, inclusiv arme și muniții, precum și căști, veste tactice și seturi de protecție.

Acțiunea a avut loc ca urmare a semnării, în noiembrie 2022, a Memorandumului de cooperare dintre cele două state pe domeniul afacerilor interne, fiind parte a eforturilor continue de extindere și consolidare a parteneriatelor cu statele membre UE.