logo

Politica fiscală pentru 2024, votată în a doua lectură


https://www.ipn.md/index.php/ro/politica-fiscala-pentru-2024-votata-in-a-doua-lectura-7966_1098356.html

Începând cu anul viitor întreprinderile vor putea să deducă mai multe cheltuieli pentru angajați, adică să nu plătească impozit de 12% pe ele. Este vorba despre cheltuieli pentru perfecționarea angajaților sau cheltuieli pentru contractarea serviciilor medicale în folosul angajatului în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie. Vor putea fi deduse și cadourile în natură oferite salariaţilor, inclusiv vouchere, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora cu ocazia sărbătorilor pascale, Crăciunului, 8 martie, zilelor de naștere. Va fi posibilă deducerea cheltuielilor aferente abonamentelor sportive, în mărime de până la 50% salariu mediu lunar pe economie, cheltuielilor pentru asigurarea facultativă de asistenţă medicală ale angajatului în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie și cheltuielilor de compensare a costurilor serviciilor alternative de îngrijire a copiilor în vârstă de 0-3 ani în mărimea ce nu depășește valoarea 2500 lei lunar per copil. Prevederile se conțin în politica bugetar-fiscală pe anul 2024, aprobată de Parlament în lectura a doua, transmite IPN.
 

Modificările promovate ar trebui să permită menținerea forței de muncă calificate, atragerea de noi specialiști, diversificarea pachetului social oferit angajaților, afirmă autorii proiectului.

Proiectul prevede extinderea categoriilor de deduceri pentru persoanele fizice la stabilirea obligațiilor aferente impozitului pe venit cu cheltuieli aferente primelor de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale, cheltuieli aferente primei în baza contractului de asigurare de viață. De asemenea, persoanele fizice vor putea deduce plățile la dobânzile aferente creditelor ipotecare în limita valorii unui salariu mediu pe economie.

Documentul mai prevede uniformizarea cotelor impozitului pe venitul persoanelor fizice reținute pentru veniturile investiționale și financiare, prin stabilirea acestora la cota de 6 %. Măsura are drept scop stimularea investirii economiilor acumulate de persoanele fizice.

Se prevede și menținerea regulii de a stabili ratele accizelor pentru o perioadă de 3 ani pentru a asigura realizarea principiului predictibilității pentru mediul de afaceri, dar și pentru a avea o prognoză clară a veniturilor bugetare. Astfel, se preconizează că taxa pe produsele accizabile, inclusiv tutunul, cidrul, unele produse petroliere, va crește cu 7 % anual în următorii trei ani, cu excepția unor categorii de produse, cum ar fi gazul lichefiat, păcura, berea sau alcoolul.

Pentru a respecta angajamentele de armonizare a legislației fiscale și vamale, se modifică regimul fiscal aplicat autoturismelor, prin impozitarea acestora cu TVA pe principii generale, începând din 1 ianuarie 2026, fiind eliminată accizarea automobilelor.

Printr-un  amendament promovat se propune introducerea unui regim fiscal nou pentru agenții economici care dețin licență pentru colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, exportul resturilor și deșeurilor de metale feroase, și anume un impozit de 7% din cifra afaceri.